Cântări faine într-un decor mirific în cea de-a doua zi de Music...

Cântări faine într-un decor mirific în cea de-a doua zi de Music Travel Festival. Vezi care este programul ultimei zile FOTO

0
DISTRIBUIȚI
<


figure id="attachment_233678" aria-describedby="caption-attachment-233678" style="width: 640px" class="wp-caption alignnone">Music Travel Festival a adunat mii de oameni în acest wekend la Herneacova, la 30 de kilometri de Timişoara
Music Travel Festival a adunat mii de oameni în acest wekend la Herneacova, la 30 de kilometri de Timişoara

După o primă zi în care grindina a reuşit să dea peste cap programul pus la cale de Music Travel Festival, sâmbătă lucrurile au decurs conform aşteptărilor, astfel încât spectatorii care au ajuns la Herneacova (aproximativ 30 de kilometri de Timişoara), au avut parte de recitalurile artiştilor preferaţi. Recitalul susţinut de Alexandra Uşurelu şi Muse Quartet pe scena principală a evenimentului a avut parte de un succes deosebit, fanii artistei fredonând la unison piese incluse în albumul ei „La capătul lumii“.

Mai apoi, clujenii de la Grimus au acaparat scena pentru un concert plin de energie, în cadrul căruia solistul Bogdan Mezofi a coborât din nou în rândul publicului. După cum era de aşteptat, cei de la Robin And The Backstabbers au atras şi ei un public numeros în faţa scenei, iar recitalul celor de la Şuie Paparude, desfăşurat în paralel cu RATB, pe scena indoor a festivalului, a generat mai multe bisuri. Deşi din cauza configuraţiei sălii, sunetul prezent în „indoor“ a fost sub aşteptări, publicul a creat o amtosferă caldă la faţa locului.

Vedetele mult aşteptate ale celei de-a doua seri, israelianul Yoav şi şarmanta Akua Naru, au avut parte de aplauzele sincere ale publicului. Dincolo de unele mici minusuri, Music Travel Festival a fost un eveniment care a „prins“ bine în rândul timişorenilor, iar faptul că în zona noastră de interes au loc tot mai multe „întâmplări“ de acest fel este cât se poate de îmbucurător.

În ultima zi a festivalului, duminică19 iunie, în mirificul cadru de la Herneacova vor cânta Ada Milea, Ţapinarii, Fără Zahăr, Mircea Vintilă, Emeric Imre, Teo Milea, Mircea Baniciu şi Alternosfera. Recitalul moldovenilor de la Alternosfera va avea loc de la miezul nopţii pe scena principală, după ce concertul lor programat iniţial vineri a fost amânat din cauza furtunii care s-a abătut la faţa locului.

Foto: Costi Duma şi Alin Zelenco

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.