Consiliul local și Consiliul Județean Arad, validate. Ce alianțe s-au făcut pentru...

Consiliul local și Consiliul Județean Arad, validate. Ce alianțe s-au făcut pentru majorități

0
DISTRIBUIȚI

prezidentiabilul_pdlTS015

În urma alegerilor locale din 5 iunie 2016, şi în judeţele din vestul ţării s-au constituit ori sunt în curs de constituire noile consilii locale si judeţene şi majorităţile acestora, rezultate în urma votului alegătorilor dar, mai ales, a negocierilor ulterioare purtate de partidele care au participat la alegeri şi au obţinut locuri în consilii.

Ieri a avut loc constituirea consiliului local al muncipiului Arad şi s-au validat mandatele primarului şi ale consilierilor municipali, care au depus apoi jurământul. Primarul Gheorghe Falcă va împărţi atribuţiile executivului cu cei doi viceprimari aleşi, Bognar Levente (UDMR), care ocupă această funcţie din anul 2000, şi Călin Bibarţ (PNL), fost prefect al Aradului susţinut de PDL.


Consiliul local este alcătuit din 23 de membri, iar cei 12 consilieri PNL, împreună cu cei doi reprezentanţi UDMR, asigură o majoritate simplă în consiliu. Grupul de consilieri PSD şi ALDE vor constitui opoziţia în consiliul municipal.

Consiliul Judeţean Arad va fi condus de penelistul Iustin Cionca, deputat PDL în mandatul 2008-2012, secondat de vicepreşedinţii Claudia Boghicevici, fost ministru pedist în cabinetul Boc, în prezent membru PNL, şi de Sergiu Bîlcea, pedelistul devenit preşedinte al organizaţiei municipale PNL Arad. La consiliul judeţean, alcătuit din 33 de consilieri, alianţa alcătuită din PNL, UDMR şi PMP deţine 20 de mandate şi majoritatea în consiliu, în timp ce opoziţia este reprezentată de cei 13 consilieri PSD şi ALDE.

Fostul pedist Gheorghe Falcă, în prezent preşedinte al organizaţiei judeţene PNL Arad, a reuşit, astfel, să impună la conducerea celor două consilii oamenii pe care i-a dorit, exclusiv membri ai fostului PDL, care controlează acum vechiul PNL.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.