De ce au fost întrerupte lucrările la clădirea-monument care găzduiește Muzeul Banatului

De ce au fost întrerupte lucrările la clădirea-monument care găzduiește Muzeul Banatului

1
DISTRIBUIȚI
Sala Cavalerilor din castelul Huniade / Muzeul Banatului, distrusă
Sala Cavalerilor din castelul Huniade / Muzeul Banatului, distrusă

Problemele de la Muzeul Banatului din Timișoara sunt vechi și nu chiar așa cum le prezintă conducerea instituției. Lucian Perescu, directorul Constructim SA, firma care a lucrat la consolidarea Castelului Huniade până în primăvară, explică faptul că lucrările au fost oprite după ce compania nu a mai fost plătită. „Am efectuat lucrări pentru care practic noi am suportat cheltuielile”, a explicat Perescu.

El mai explică faptul că „pe tot parcursul anului 2016 nu au plătit nici 1 leu,  chiar dacă au situația de lucrări (decembrie 2015 – ianuarie 2016) verificată de dirigintele de șantier și aprobată, factura fiind înregistrată la ei din martie 2016 (circa 230.000 lei). A intervenit purtătorul de cuvânt Traian Angheluță, care fiind angajat nou a venit cu o atitudinde de genul «la mine pe moșie» eu sunt stăpânul. Până nu se convinge el că sunt făcute lucrările nu se plătește. Apoi a blocat și verificarea următoarei situații de lucrări plus că nu i-au mai plătit contractul la dirigintele de șantier (deci nu mai are cine să confirme legal lucrările viitoare). Sunt încă 200.000 de lei de adăugat la cei 230.000. Ca să pună capac, m-au notificat în aprilie 2016 ca să opresc lucrările (așteptau alegerile probabil) pe motiv că nu au autorizație de construcție”, a declarat pentru PRESSALERT.ro directorul Constructim SA.

Altfel spus, din aprilie 2016 SC Constructim SA nu a mai putut efectua nicio lucrare la Muzeul Banatului. Lucian Perescu povestește și cum fac afaceri cei de la muzeu, pe banii lui. „Acum doi ani, pe motiv că se prăbușește o parte a fațadei, m-au somat (împreuna cu Consiliul Județean și Poliția în Construcții) să fac consolidarea peretelui de N-V (se vede că există și acum structura metalică și grinzile de lemn timp de patru luni, chirie circa 40.000 euro / lună).


Inclusiv penal m-au amenințat că se prăbușește monumentul dacă nu-l consolidez. Pe ea închiriază panouri publicitare la diferiți clienți și încasează banii muzeul. Au trecut 2 ani și nu am văzut nici un leu nici pe consolidare. Nu este o lucrare ușoară și a fost muncă de chinez bătrân să facem fiecare operațiune în pod, totul manual și foarte încet, dar acoperișul la muzeu este foarte bine executat și nu intră apa. El colectează apa și o duce într-un vălău de beton (jgheab) pe care ar trebui montate jgheaburi din tablă de cupru și legate cu burlane până la nivelul solului. Apa nu poate sări peste atic (acesta fiind înalt de un metru), de aceea apa se colectează în vălău și apoi se prelinge pe pereți. Eu, fără să-mi plătească din sumele datorate (pentru care am început deja procesele) nu mai fac nimic. Pot comanda la cine vor jgheaburile dacă vor sa rezolve problema”, a mai arătat directorul Constructim SA.

Sala Cavalerilor din castelul Huniade / Muzeul Banatului, distrusă
Sala Cavalerilor din castelul Huniade / Muzeul Banatului, distrusă

Reprezentantul Constructim a pus la dispoziția PRESSALERT.ro mai multe adrese prin care s-a solicitat Muzeului Banatului să facă ceva. „Prin adresele nr. 280/22.02.2016, nr. 343/02.03.2016 emise de subscrisa, am prezentat relații cu privire la executarea lucrărilor și am solicitat plata acestor lucrări; prin adresa nr. 371/07.03.2016 am transmis situația de lucrări și actele de calitate aferente lucrărilor executate până în luna martie 2016 cu solicitarea ca data de 09.03.2016 stabilită pentru verificarea acestor situații să fie și data pentru convocarea comisiei de recepție; apoi prin adresa nr. 413/10.03.2016 emisă de subscrisă, am revenit cu solicitarea de plată învederând în plus că începând cu data de 15.03.2016 vom suspendă lucrările pe șantier până la clarificarea situației. Ulterior, prin adresele nr. 439/15.03.2016 și nr. 521/28.03.2016 am solicitat să ni se comunice modalitatea de decontare a cantităților de lucrări suplimentar necesare și solicitate a fi executate, reiterând suspendarea lucrărilor începând cu data de 15.03.2016 și solicitând în plus o persoană împuternicită cu predarea-primirea șantierului etc”, arată Lucian Perescu.

1 COMENTARIU

  1. Din cauza hoiti, incompetentei si a prostiei s-a ajuns la acest dezastru.
    Voi face deseizare la Ministerul Culturii si DNA, pentru ca nemernicii raspunzatori sa fie luati la intrebari.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.