Elevii olimpici din Timiș, recompensați cu premii în bani și un spectacol...

Elevii olimpici din Timiș, recompensați cu premii în bani și un spectacol de teatru de Arhiepiscopia Timișoarei

0
DISTRIBUIȚI
elevi olimpici premiati
Elevii olimpici din Timiș au fost premiați de Arhiepiscopia Timișoarei.

Surpriză pentru cei 43 de elevi din județul Timiș care au obținut locul I la olimpiadele naționale, în acest an. Arhiepiscopia Timișoarei a luat decizia de a premia, pentru cel de-al zecelea an consecutiv, performanța. Astfel, în această săptămână, la Sala „Capitol” a avut loc o nouă gală de premiere a olimpicilor județului Timiș, în cadrul căreia elevii performanți au primit câte 300 lei și o diplomă, ca semn de prețuire și de recunoaștere a valorilor autentice.

Spectacol de teatru pentru elevii olimpici din Timiș

„Bucuria noastră este deosebită, mai ales că nădăjduim ca într-o bună zi acești tineri să reușească, la rândul lor, să transmită câte ceva din această mică faptă bună ce am făcut-o noi astăzi și altora, și, de ce nu, să fie și ei poate chiar unii dintre cei care vor reuși să premieze pe cei mai buni din vremea respectivă.


Sunt convins că acești copii vor conduce la un moment dat societăți comerciale, vor reuși să fie performanți, nu numai la învățătură, ci și în viața practică, în profesiile pe care și le vor alege și, de aceea, cred că, prin ajutorul lui Dumnezeu, ei vor regăsi mulțumirea să recompenseze oarecum micul nostru gest de astăzi într-o altă faptă bună care să ducă mai departe această sămânță a recunoștinței”, a spus părintele consilier Zaharia Pereș, reprezentant al Arhiepiscopiei Timișoarei.

Ca în fiecare an, în cinstea olimpicilor timișeni, s-a organizat şi un spectacol de teatru, unde, după nume cunoscute ale scenei româneşti ca Dan Puric, Oana Pelea, Marius Manole, Tudor Gheorghe, Florin Piersic, au urcat pe scenă Horaţiu Mălăele şi Nicolae Urs, cu piesa ,,Măscăriciul”. Pentru spectacol, organizatorii au oferit 137 de invitaţii cu locuri gratuite pentru toţi olimpicii judeţului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.