Cursuri pentru restaurarea clădirilor istorice, la Timișoara. Când încep și cui se...

Cursuri pentru restaurarea clădirilor istorice, la Timișoara. Când încep și cui se adresează

0
DISTRIBUIȚI
curs restaurarea clădirilor istorice
Curs de restaurarea clădirilor istorice

Timişoara deţine un număr impresionant de clădiri care sunt monumente istorice sau alcătuiesc zone de rezervaţie arhitecturală, dar starea celor peste 14.000 de imobile care fac parte din această categorie, mai ales a faţadelor, este, cu foarte puţine excepţii, deplorabilă şi destul de multe monumente au fost deja iremediabil distruse. Situaţia este cu atât mai gravă cu cât dincolo de lipsa fondurilor, sunt prea puţini specialişti şi meşteri pregătiţi pentru restaurarea clădirilor istorice, care presupune tehnici şi materiale speciale, similare cu cele folosite în momentul construirii respectivelor imobile.


Multe clădiri au fost „restaurate” în mod greşit şi dacă nu au fost complet distruse, în multe cazuri valoarea lor patrimonială a fost în bună măsură alterată.

Pentru a veni în sprijinul unor restaurări făcute după toate regulile, Asociaţia „Expose Architecture” şi Direcţia Judeţeană pentru Cultură Timiş lansează seria de cursuri „(re)Start! Practici de restaurare – metode, tehnici şi proceduri de curăţare ale faţadelor la clădiri vechi şi monumente istorice” care va fi lansată vineri, 3 iunie, la Facultatea de Arte şi Design. Prima sesiune, intitulată „Metode, tehnici şi proceduri de curăţare ale faţadelor la clădiri vechi şi monumente istorice” va avea două module, care se vor desfăşura în perioada 24-26 iunie şi 1-3 iulie.

Cursurile doresc să ofere informaţia tehnică necesară specializării celor care lucrează în domeniul construcţiilor şi doresc să se ocupe de restaurări arhitecturale şi intervenţii pe clădiri istorice. Proiectul vizează în primul rând acoperirea cererii în zona de vest a ţării dar nu numai, mai ales că oferta unor astfel de programe la nivel naţional este extrem de limitată. În 3 iunie, la ora 11.00, va fi prezentat cursul, vor începe înscrierile la curs şi vor avea loc câteva demonstraţii practice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.