Vaporașele de pe Bega, în probe până la învestirea noului consiliu local....

Vaporașele de pe Bega, în probe până la învestirea noului consiliu local. Ce etape mai trebuie parcurse ca să circule după program

0
DISTRIBUIȚI

vaporetto

Patru din cele şapte vaporaşe achiziţionate cu bani de la bugetul local au ajuns deja în Timişoara. Practic, ambarcaţiunile sunt achitate din banii timişorenilor, reprezentând contribuţia oraşului la proiectul de reabilitare a malurilor Begăi cu fonduri europene. Conform declaraţiilor primarului Nicolae Robu, vaporaşele ar urma să fie folosite atât pentru transportul în comun cât şi cel de agrement.

Deocamdată cele patru ambarcaţiuni ajunse în Timişoara circulă pe Bega tot în regim de probe, de aproximativ o lună. La debutul acestei săptămâni, primarul anunţa că în curând în urbea de pe Bega ar trebui să ajungă şi vaporaşele cinci şi şase, urmând ca al şaptelea să vină până la finele lunii iunie, termenul final pentru livrare fiind 30 iunie.


Însă, momentan, RATT nu are un program definitivat pentru transportul în comun pe Bega, iar cei care conduc vaporaşele sunt încă în perioada de acomodare.

Deşi Robu susţine că vaporaşele au toate avizele necesare pentru funcţionare, punerea lor în circulaţie în regim de vehicule de transport în comun necesită mai multe proceduri. Vestea proastă este că nimic nu se poate face până la învestirea noului consiliu local, asta pentru că aleşii trebuie să voteze trecerea vaoraşelor în patrimoniul RATT. Tot de votul consiliului local depinde şi stabiliarea unui tarif pentru călătoria cu vaporaşele. Vă reamintim că cele şapte vaporașe vor purta numele Burebista, Decebal, Traian, Glad, Huniade, Savoya şi Economu şi că acestea au fiecare câte 50 de locuri. Nu mai puțin de nouă stații au fost amenajate pentru urcarea și coborârea din vaporașe. Acestea sunt: Stația 1 – mal nord situată la stânga de podul Mihai Viteazu Stația 2 – mal nord situată la dreapta de podul Dacilor Stația 3 – mal nord situată la dreapta de podul Decebal Stația 4 – mal sud amplasată la dreapta de podul Michelangelo Stația 5 – mal sud amplasată la stânga de podul Mitropolit Șaguna Stația 6 – mal sud situată la stânga de podul Traian Stația 7 – mal sud situată la stânga de podul Ștefan cel Mare Stația 8 – mal sud amplasată la dreapta de vechiul port în dreptul străzii Vulturilor Stația 9 – mal sud situată la stânga de podul Modoș.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.