2016 Doar șase tineri eliminați la Bacalaureat, în Timiș. În ce...

2016 Doar șase tineri eliminați la Bacalaureat, în Timiș. În ce an a fost bătut recordul la copiat

0
DISTRIBUIȚI

bac 2015

Cu toate că suntem calendaristic în luna iulie, vara îşi intră cu adevărat în drepturi abia de astăzi, pentru peste 4.000 de tineri din Timiş. Vorbim despre absolvenţii de liceul din judeţ, care, în această săptămână, au susţinut probele scrise ale examenului de Bacalaureat. Tinerii şi-au demostrat, în scris, cunoştinţele la Limba şi literatura română, la proba obligatorie a profilului, adică Matematică sau Istorie şi la probele opţionale ale profilului, Biologie sau Chimie.


Nu mai puţin de 4.316 elevi s-au înscris la examenul de Bacalaureat în acest an, dintre aceştia 690 provenind din promoţii anterioare.

Rezultatele examenului de Bacalaureat la probele scrise vor fi afişate marţi, la ora 16. Până atunci însă, prin comparaţie cu anii trecuţi, putem face o mică statistică. Astfel, la probele din acest an a fost stabilit un nou record: doar şase elevi au fost eliminaţi pentru că au fost prinşi cu dispozitive de copiat. Care a fost cea mai grea probă?  Cea de la Limba și literatura română, unde nu mai puțin de cinci elevi au fost eliminați din examen pentru că au încercat să trișeze. Dacă la proba opțională a profilului niciun elev nu a fost prins încercând să copieze, la proba obligatorie, un tânăr a fost eliminat din examen, pentru că avea asupra sa un dispozitiv performant de copiat.

Cei care au fost eliminați din examen nu au dreptul să susțină examenul de Bacalaureat timp de două sesiuni – cea din toamna lui 2016 și cea din vara viitoare – 2017. În anul 2013 numărul elevilor eliminați de la examen a fost de nouă, în 2014 de zece, iar în 2015 de șapte. Merită să amintim însă că cu toate că numai șapte elevi au fost eliminați de la examenul de Bacalaureat în 2015 fiind dați efectiv afară din sălile de examen, alți 143 au fost eliminați după corectarea lucrărilor când s-a constatat că au copiat sau au înlesnit acest lucru pentru alți colegi.

Contestațiile se depun în data de 12 iulie, în intervalul orar 16-20. Rezultatele finale vor fi afișate în 16 iulie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.