”Leii din Banat” au ajuns la 13 nume în lotul pentru sezonul 2016-17. După transferurile importante reușite în această vară BC SCM Timișoara și-a completat lotul cu trei jucători localnici. Doi dintre aceștia sunt tineri de perspectivă, în timp ce al treilea e Andrei Ghiriș, jucător în vârstă de 26 de ani care a evoluat în eșalonul secund la Timba și Wopar Arad.
BCT-ul a căutat să-și completeze ”foaia” înainte de startul noului sezon. După sosire precum cele ale lui Drăgușin, Popa-Calotă ori Otasevic, lotul pregătit de Nenad Mandic a fost completat cu jucători localnici. Printre aceștia se numără Alexandru Albu, un tânăr de 16 ani de la echipa secundă care evoluează pe posturile 1 și 2. Dar și Mihai Ursan, 17 ani, un alt junior de perspectivă de la CSS Bega.
Cel din urmă joacă pe postul 5.
În mod oarecum surprinzător, al treilea nume care completează lotul e un senior autohton fără experiență în Liga Națională. Andrei Ghiriș (26 ani), acoperă posturile 3 și 4, iar la maturitate a evoluat doar în eșalonul secund la Timba Timișoara și Wopar Arad. Ca junior el a făcut parte din loturile naționale U16 și U18. ”Sunt jucători de perspectivă, dar trebuie să avem grijă cum îi creștem. S-au pregătit conștiincios vreme de câteva săptămâni, iar acum trebuie să îi integrăm în lotul primei echipe, în așa fel încât întâlnirea cu Liga Națională să nu fie un șoc pentru ei”, a spus Cristian Bota, director tehnic BCT, despre cei trei jucători observați de-a lungul verii.
Celelalte zece nume, de bază, pe care se vor baza alb-violeții în noua ediție a Ligii Naționale sunt: Milos Komatina, Adrian Diaz, Nikola Otasevic, Mladen Jeremic, Zoran Milencovici, Horațiu Covlescu, Georgian Păun, Ionuț Drăgușin și Octavian Popa-Calotă.
Academia BCT a dat MVP-ul la Kasta
Clubul timișorean se mândrește cu cea mai importantă distincție la cel mai prestigios camp pentru copii și juniori din Serbia. Astfel după ce anul trecut MVP a fost desemnat Bogdan Penciu, la ediția 2016 Cristian Mocrițchi (16 ani) a fost premiat ca fiind cel mai bun. El a fost primul în competiția 1-1 pentru juniorii de 16 ani sau mai mari. Au mai fost și alte locuri 1 pentru junii alb-violeți la Kasta. Astfel, Simon Balea a luat premiul la competiția 1-1, categoria de vârstă 2002-2003, iar Luca Peter, locul I la aruncări de două puncte, categoria minibaschet.