Remiză pentru ASU Politehnica în primul amical al verii. Ce jucători au...

Remiză pentru ASU Politehnica în primul amical al verii. Ce jucători au fost folosiți în fața formației ”mixte” a celor de la Bekescsaba

0
DISTRIBUIȚI
Banca lui ASU Poli pe stadionul din Bekescsaba. Foto: Facebook / ASU Politehnica
Banca lui ASU Poli pe stadionul din Bekescsaba. Foto: Facebook / ASU Politehnica

ASU Politehnica a remizat astăzi în primul meci amical din această vară. Timișorenii au întâlnit o formație mixtă a celor de la Elore Bekescsaba, formată atât din jucători de la prima echipă retrogradată din eșalonul de elită maghiar, cât și din tineri de la echipa a II-a. S-a încheiat alb, 0-0, după un joc fără ocazii importante pentru elevii vechi și noi ai lui Sorin Brîndescu.

Bănățenii au disputat primul test al verii în cantonamentul din Ungaria. ASU Poli și-a programat un joc cu Bekescsaba II, satelitul din Liga a III-a al lui Elore, însă din formația gazdă nu au lipsit nume importante de la prima echipă, precum Botond Birtalan sau Istvan Spitzmuller (triplu campion cu Debrecen). Au fost în total șase jucători importanți în primul 11.


Unul dintre jucătorii cu trecut în NB 1, Peter Takacs a semnat și cea mai importantă ocazie a primei părți țintind bara porții apărate de Alexandru Mitrea.

De partea cealaltă, timișorenii i-au avut în teren pe Telescu, Teuț, Băban și Blănaru, dintre noile achiziții. Pe lângă portarii Mitrea și Alin Constantinescu, dintre noii sosiți au mai fost folosiți Patrick Niță și Dan Constantinescu. Partea secundă nu a adus niciun gol și jocul s-a încheiat cu scorul înregistrat la început: 0-0.

Peste două zile timișorenii vor disputa un nou test cu echipa secundă a celor de la Bekescsaba, urmând ca sâmbătă să aibă un meci mai tare cu titularii aceleiași Elore 1912.

Lotul din cantonament a ajuns la 23 de nume prin cooptarea tinerilor Marius Marin și Patrick Petre, primul urmând să plece la finele lunii la Sassuolo Primaveare

Antrenorii fără licență PRO, păsuiți

Din sezonul 2016-17 și antrenorii din Liga a II-a au nevoie de licență UEFA PRO pentru a sta pe bancă. Tehnicianul lui ASU Poli, Sorin Brîndescu, nu îndeplinește acest criteriu, totuși, antrenorii care au contract cu echipele lor sunt păsuiți în condițiile în care fac dovada înscrierii la următorul curs de licență UEFA PRO, se arată într-un anunț al FRF. Același lucru e valabil și pentru ”secunzii” care au acum nevoie de licența UEFA A. ”Sorin Brîndescu e sub contract. Dar după cum ne-a spus în acest moment nu se organizează cursuri pentru licența PRO”, a conchis Marius Cociu, managerul sportiv al lui ASU Poli.

UPDATE ASU Poli a mai perfectat un test pentru data de 23 iulie (ora 11) acasă cu Szeged 2011, din liga a doua maghiară. Tot cu această grupare alb-violeții au stabilit un meci miercuri, dar în deplasare.

Bekescsaba (mix): Mathe – Benyei, Feher, Kelemen, Fabio, Ihrig, Spitzmuller, Takacs, Nagy, Birtalan, Urbin. Au mai intrat, din minutul 60: Barath – Koszo, Pilan, Huszar, Szelpal, Bagi, Kalman, D. Toth și Szalai. Antrenor: Zoran Spisljak.

ASU Politehnica, repriza I: Mitrea – Stefanovici, Telescu, Todorov, Ghinescu, Teut, Bilia, Stancu, Peter, Băban, Blănaru. Repriza a II-a: A. Constantinescu – Birău, Gălan, M. Marin, Taub, D. Constantinescu, Giuricici, Țugui, P. Niță, Blănaru (70 Teuț), Bădăuță. Antrenor: Sorin Brîndescu.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.