Cea mai „verde” clădire de birouri din Timișoara, următorul țel pentru dezvoltatorul...

Cea mai „verde” clădire de birouri din Timișoara, următorul țel pentru dezvoltatorul care a ridicat cel mai de succes complex pentru afaceri din oraș

0
DISTRIBUIȚI
Ovidiu Șandor
Ovidiu Șandor

Antreprenorul Ovidiu Şandor anunţă dezvoltarea unui nou proiect de birouri în zona centrală a Timișoarei. Acesta va avea trei etape. Lucrările de construcție vor începe imediat după obţinerea autorizaţiilor, urmând ca primele spații să fie livrate în primul trimestru din 2018. Complexul de birouri va fi construit în cadrul noului proiect mixt recent anunțat, pe terenul amplasat pe bulevardul Take Ionescu din Timișoara, (fostul spațiu ILSA).

După succesul înregistrat cu City Business Centre, dezvoltatorul își propune să meargă și mai departe cu noua generație de clădiri de birouri în Timișoara. „Vom dezvolta cel mai atractiv concept din oraș în ceea ce privește mediul de lucru, un proiect amplasat central, cu o componentă inovativă semnificativă, adaptând modelul «The Office» dezvoltat la Cluj la contextul actual al pieței din vestul țării.


Va rezulta un singur corp la final, dezvoltat în trei etape, ceea ce ne va permite să avem suprafețe mari pe etaj și posibilități de extindere pe orizontală, în aceeași clădire. De asemenea, țintim să obținem cea mai înaltă certificare internațională de clădire «verde» pentru o clădire dezvoltată în afara Bucureștiului, pentru a oferi chiriașilor o clădire cu impact redus asupra mediului și costuri administrative diminuate”, nuanțează Ovidiu Șandor.

Alături de amplasamentul central, flexibilitatea în ceea ce privește extinderea chiriașilor și eficiența clădirii, complexul de birouri va avea următoarele atuuri: accesul facil la mijloacele de transport în comun, distanța mică față de o serie de puncte de interes (școli, grădinițe, piață, centru comercial), existența în cadrul proiectului a unor funcțiuni complementare (centru de conferințe, comerț de proximitate, sală de sport și spa, restaurante, cafenele dar și integrarea cu cel mai modern ansamblu rezidențial din oraș), mai arată Șandor. Lucrările de construcție vor începe în această toamnă.

Dezvoltarea acestui proiect apare în contextul în care Timișoara și regiunea de vest își extind atractivitatea pentru companiile care desfășoară afaceri aici, în vreme ce alte proiecte anunțate prezintă o serie de limitări în ceea ce privește conceptul sau dezvoltarea. Piața de birouri din Timișoara are în prezent o dinamică importantă a cererii, generată de trei factori: extinderea companiilor prezente, intrarea în oraș a unor firme noi, respectiv un trend de creștere a calității birourilor pentru atragerea și retenția celor mai buni angajați.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.