EXCLUSIV Polițișt, filmat în timp ce încălca legea în secția 2 din...

EXCLUSIV Polițișt, filmat în timp ce încălca legea în secția 2 din Timișoara VIDEO UPDATE Reacția IPJ Timiș

11
DISTRIBUIȚI
sectia 2 tutun 2
Agentul, surprins când fuma în una din încăperile secției 2 Poliție din Timișoara

PRESSALERT.ro a intrat în posesia unei înregistrări video în care un polițist apare încălcând legea. Conform celui care a realizat filmulețul, totul s-a petrecut, aseară, la doar două zile de la ridicarea de către DIICOT a unui alt agent acuzat că era intermediarul unei rețele care falsifica documente românești pentru migranți.

Imaginile au fost surprinse într-o încăpere a secției 2 Poliție din Timișoara și arată un agent care stă la masă și scrie, alături de alți doi bărbați în civil. Polițistul are în mâna stângă o țigară aprinsă și din când în când scutură scrumul pe jos. Între două întrebări, polițistul mai trage câte un fum. Asta deși legea interzice fumatul în spațiile închise. La o altă masă, în încăpere se vede un alt polițist care lucrează. Agentul cu țigara în mână discută cu un bărbat care tocmai a fost prins conducând mașina sub influența băuturilor alcoolice. La un moment dat, celălalt bărbat în civil, ia pachetul de țigări de pe masă și îți aprinde și el una, fără ca să existe vreo opoziție din partea celor care trebuie să vegheze la respectarea legii.

”Fumau ca la balamuc acolo. Amicul meu, care a recunoscut că a băut, l-a întrebat dacă poate să iasă afară din secție să fumeze. I-au spus că nu, dar polițistul și-a aprins o țigară acolo.


Este agentul Gabriel Chițu, fiul fostului șef al secției 2, când secția era pe strada Cluj. Celălalt care fumează în imagini este un fost polițist de la secția 2. Polițistul mi s-a părut arogant și superior când fuma fără nicio problemă că doar este omul statului. Când au văzut că filmez, imediat l-au trimis pe prietenul meu la sânge. El își asumă greșeala, dar toți trebuie să respectăm legea”, a declarat Cristian Savu, cel care a realizat înregistrarea.

UPDATE 1 ”Conducerea IPJ Timiș nu tolerează astfel de comportamente, fapt pentru care au fost demarate verificări, urmând a fi aplicate măsurile legale, atât conform Legii 15/2016 care interzice fumatul în spațiile publice închise, cât și pe linie disciplinară”, a declarat Mirela Drăghicioiu, purtătorul de cuvânt al Poliției Timiș.


11 COMENTARII

  1. D-le Popescu Marius! Imi pare nespus de rau ca nu va cunosc dar in acelasi timp ma bucur ca nu am pierdut nimic!Se pare ca sunteti o persoana atat ne neansemnata pentru ca ziarist este un termen prea pretentios ptr.Dvs.Inteleg ca ati ramas fara subiecte si pedalati in continuarea pentru discreditarea institutiei politiei asa cum se discrediteaza permanent intitutii ale statului.Nu am vazut sa scrieti nimic de acest politist si cand a fost atacat si macelarit impreuna cu alti colegi in timpul unei interventii,nici cand a stat cu tija in mana care i-a fost rupta in acea interventie,de alti politisti loviti si calcati de soferi beti.Cum puteti asocia un politist care „fumeaza” ( asta in interpretarea Dvs.)pentru ca nu se vede nici un fum fiind o tigara electronica (faceti dovada ca nu este asa) intr-un spatiu care nu este public sau destinat publicului cu un alt politist care a a fost ridicat de DIICOT.Oare putem pune semnul egalitatii intre aceste doua fapte? Credeti ca il discreditati mai tare daca mentionati cine este tatal sau care este pensionat din anul 2008?D-le Popescu,va sugerez sa va ocupati de problemele importante care afecteaza comunitatea din acest oras,incalcarile flagrante si zilnice ale legii,de gunoaiele care sunt aruncate din masini al caror numar de inmatriculare il posteaza oameni carora le pasa si impotriva carora nu am vaxut sa se ia nici o masura,etc.si lansati aceste stiri senzationale de incalcare a unei legi antifumat controversata pana si in cele mai inalte institutii ale acestui stat asa numit de drept.Va doresc o zi frumoasa si incercati sa va profesionalizati in meseria pe care o faceti si care este o putere in orice stat.

    • Corect dl. Citu. De ce dl. ziatist nu scrie ca gunoiul ala care a incalcat legea voit, prins baut la volan putea crea un accident cu victime sau putea omora pe cineva, iar politistii si-au facut datoria ? Pentru ca a primit filmarea de la prietenul lui ofticat ca s-a ales cu dosar amicul lui. Agentul Chitu a gresit ca l-a lasat sa fumeze pe civilul celalalt, trebuia sa-l tina fara sa fumeze sau dca nu era implicat in caz nici nu avea ce cauta in politie. Dar asta cred ca o vor lamurii supriorii politistului.

    • Se vede clar ca este vorba de o țigare normala, se vede perfect cum se formează scrum, sa nu mai vorbim de faptul că tupeul atinge punctul maxim când scrumeaza pe jos. Să fim demni și să ne asumam greselile. Domnule polițist, spațiul public c.f. legii este orice spatiul deținut de stat, erați într-o instituție publică de stat și nu trebuia să încălcați legea dvs. și nici să permiteți altui cetățean să o încalce.

    • Chitu–leee..C_P..

      Bag seama Mai makibidon ca esto tot militian si tu…

      Mai porcule cu table la apelul bocancilor… Este spatiu public orice

      institutie a staului…( chiar si WC bourae )deci nu se fumeaza…

      Secondo:
      de cand mortzii matii tzigarile electronice fac scrum, si se vind in

      pachet ? Si celalata maimutza care se serveste din pachetul tablagiului

      meletian tot electronica era?

      Bouare si tigara elecronica este interzisa in spatiul public mai kakat

      pansat! capisci futttuva rasa in kur de meletieni tzigani spurkati din

      klanurile mafiote tziganesti… fii balabustrelor; Ai dreacu infractori!

      DIXIT rapandula!

  2. Exclusiv…ziarul asta preia filmari de la golani iar in felul asta le ridica moralul transformandu-i in monstri! Kkt de Kiki din lipovei a ajuns formator de opinii? Ziaristi de kkt

    • Mi’o-trag—. Bag seama Mai makibidon ca esti tot militian si tu..

      Mai porkule cu table la apelul bocancilor…

      Este spatiu public orice institutie a staului…( chiar si WC-ul bourae

      ) deci nu se fumeaza…

      Secondo: de cand mortzii matii tzigarile electronice fac scrum,

      si se vind in pachet ?

      Si celalata maimutza care se serveste din pachetul tablagiului meletian

      tot electronica era?

      Bouare, si tigara elecronica este interzisa in spatiul public mai kakat

      pansat! capisci tufa-va rasa in kur de meletieni tzigani spurkati din

      klanurile mafiote tziganesti… fii balabustrelor; Ai dreacu infractori!

      DIXIT rapandula!

  3. Sa ne spuna IPJ Timis daca persoana care a filmat in Sectia 2 Politie a incalcat legea .
    Si daca da ce masuri se vor lua impotriva lui.
    Ca masuri impotriva angajatilor( pe care ar trebui sa-i mai si apere in cazurile in care nu sunt
    vinovati ) se iau la greu .

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.