EXCLUSIV Viorel Matei după fuziunea PMP-UNPR: „Este ca şi cum ai venit...

EXCLUSIV Viorel Matei după fuziunea PMP-UNPR: „Este ca şi cum ai venit în peţit doi, trei şi câştigă cine nu te aştepţi”. Cum se simte Titu Bojin în partidul lui Băsescu

0
DISTRIBUIȚI

viorel matei

Situate la poluri opuse ideologic, PMP şi UNPR au decis, la nivel naţional, să fuzioneze. În vreme ce decizia de la Bucureşti a fost acceptată de şeful UNPR Timiş, Ion Răducanu – numit şi preşedinte al PMP Timiş în baza scorului obţinut de UNPR la alegerile locale pe judeţ – alţi uneperişti nu au primit vestea cu mare bucurie. Vorbim despre Titu Bojin şi Viorel Matei, social-democraţi de o viaţă, care au migrat în barca uneperistă după ce nu şi-au mai găsit locul în PSD Timiş. Iluzia că au ajuns într-un partid de stânga a fost însă rapid spulberată de vestea fuziunii, iar zvonurile cu privire la potenţiale demisii au apărut. PRESSALERT.ro a discutat cu Viorel Matei şi Titu Bojin, ambii consilieri judeţeni ai PMP, şi vă prezintă opiniile acestora legate de noua lor apartenenţă politică.

Viorel Matei: „În PMP nu este vrerea noastră”

Fost senator PSD, Matei ne-a spus că „la ora actuala nici nu ştiu, pentru că nu ştiu ce este în realitate PMP-ul, dar voinţa celor mari m-a adus să fiu în PMP. Încă nu m-am identificat pentru că sunt un om care a făcut politică social-democrată, trebuie să văd mai bine ce simt eu, să mă identific cu noua formaţiune, PMP-ul.


Poate peste o săptămână, poate peste o lună vă voi da răspunsul exact cum este în PMP”. Întrebat dacă are de gând să plece din PMP, consilierul judeţean a răspuns „în PMP nu este vrerea noastră, este vrerea altora, nu este problema de a rămâne şi a pleca. Dacă se face o politică în care eu mă integrez ca om, nu am de ce să plec, pentru că numele partidelor se schimbă. Îmi aduc aminte FSN-ul în Timiş avea 1.025 de membri, din care 1.000 îi avea Cenadul. Am pus baza FSN-ului fără a face politică, am crezut într-o politică social-democrată. Această alianţă ne-a luat prin surprindere pe toţi. Asta este ca şi cum ai venit în peţit doi trei şi câştigă cine nu te aştepţi, deci aş fi nedrept cu mine dacă aş spune sunt cel mai fericit, sunt cel mai bucuros. Sper să mă integrez, sper ca împreună cu colegii să facem politici coerente şi dacă nu, rămânem la vatră că suntem şi pensionari”.

Decizia lui Bojin

Imediat după vestea fuziunii Bojin era vizibil iritat că va fi coleg de partid cu Traian Băsescu, însă la mai bine de o săptămână distanţă fostul şef a PSD Timiş ne-a declarat că „deocamdată încă nu pot să spun cum este să fii membru PMP, pentru că nu am participat la nicio şedinţă. Am fost la o singură şedinţă în care au fost prezentate cele două birouri urmând să se realizeze fuziunea asta uneperistă în PMP. Deci încă nu am fuzionat ca să zicem că ne simţim pemepişti. Eu zic că deocamdată nu am decis nimic. Despre o posibilă plecare din PMP, cel care a condus judeţul Timiş în ultimii patru ani a explicat că „nu o să decid nimic, ştiţi că sunt om serios. În condiţii normale trebuie să mă gândesc foarte serios ce fac, pentru că am demostrat că sunt unul dintre politicienii care am demonstrat că am un picuţ de seriozitate în actul politic. Urmează să decid ce voi face, dar nu aş putea să spun azi ce va fi în viitor”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.