Podium într-o competiție secundară pentru România la Homeless World Cup. Ce victorii...

Podium într-o competiție secundară pentru România la Homeless World Cup. Ce victorii memorabile au obținut în Scoția bănățenii de la naționala de fotbal de stradă

0
DISTRIBUIȚI
13700043_1114179915324079_3081059408425997713_n
Naționala României de fotbal de stradă. Foto: homelessworldcup.org

Naționala României de fotbal de stradă a avut parte de bucurii, dar și de tristețe, la Glasgow. Elevii timișoreanului Mihai Rosus au câștigat detașat prima fază a grupelor la Homeless World Cup 2016, dar au fost eliminați în faza a doua a competiției. În ciuda greutăților, inclusiv un necaz în familia unuia dintre jucători, ”tricolorii” cu probleme sociale au reușit să ajungă pe locul 3 în competiția secundară ”Men’s Bowl”.

Echipa României, cu jucători cunoscuți din fotbalul timișean, precum portarul Cosmin Amarinei (ex-AC Recaș) sau Bogdan Piloiu (Dudeștii Vechi), a avut parte de un parcurs excelent în prima fază a grupelor.


Câștigând la scor în fața Italiei, Olandei și Elveției. După ce a trecut de ultima cu 9-0, ”tricolorii” pregătiți de Mihai Rosus s-au calificat în faza a doua într-o grupă ”de foc”. Eșecurile cu Indonezia, scor 5-6, Portugalia 3-6, și Costa Rica 2-3, i-au costat accederea în fazele superioare. Din păcate după aceste jocuri unul dintre componenți, Alin Lup, a primit vestea că i-a murit mama și a revenit în țară. În următorul meci, tot din faza 2 România a obținut o victorie de prestigiu în George Square, chiar în fața gazdei, naționala Scoției. Urmată de un 12-2 cu Danemarca.

În urma acestor rezultate României i-a rămas să lupte pentru competiția secundară ”Men’s Bowl”. Și aici Amarinei și compania au mai făcut o victimă celebră, Anglia, scor 7-3. A urmat apoi însă un eșec cu Polonia, 6-7. În ultimul joc, pentru poziția finală, locul 3 în mini-turneu, dar și 19 la Mondial, ”tricolorii” lui Rosus au învins ieri cu 4-3 gruparea United, formată din diverse naționalități, mai ales africani, care și-au găsit refugiu în Marea Britanie.

Naționala de fotbal de stradă, e practic un proiect demarat de timișoreanul Mihai Rosus de la Fundația Metanoia, și-a atins oricum principalul obiectiv, reușind să se prezinte mai mult decât decent în Scoția, în ciuda problemelor semnalate înainte de plecare. În principal lipsa de receptivitate a federației naționale și nu numai, deși formația ”homeless” a României are scopul de a (re)integra în societate tineri din țară și are în palmares inclusiv titluri europene. În Occident HWC e un eveniment de referință, de exemplu celebrul actor Colin Farrell e ambasador al competiției și și-a vizitat conaționalii irlandezi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.