Niciun cercetător angajat la institutul ONCOGEN, la un an de la inaugurarea...

Niciun cercetător angajat la institutul ONCOGEN, la un an de la inaugurarea investiției de peste 10 milioane de euro. Care este explicația

0
DISTRIBUIȚI

oncogen

Mai avem de așteptat până când primii cercetări vor încerca să găsească leacul pentru cancer, la Timișoara. Deși a fost inaugurat în urmă cu aproape un an, în cadrul ONCOGEN, centrul de cercetări oncologice unic în România, dar și în estul Europei, realizat lângă Spitalul Județean Timișoara cu o investiție din fonduri europene de peste zece milioane de euro, nu lucrează niciun cercetător.


Motivul? Se așteaptă câștigarea unor proiecte europene pentru ca activitatea să poată fi începută.

Marius Craina, managerul Spitalului Județean Timișoara, ne-a declarat că Ministerul Sănătății a aprobat schema de personal, dar, deocamdată, nu s-a făcut nicio angajare. Astfel, în total, ar urma să lucreze peste 30 de cercetători în cadrul a 15 laboratoare dotate cu echipamente medicale de ultimă generație.

„Acum s-au depus niște proiecte pe fonduri europene, să vedem ce se întâmplă cu ele, dacă vor fi aprobate. Mare parte din finanțarea ONCOGEN trebuie să vină din proiecte. Nu s-a făcut nicio angajare, doar Secția de Imunologie s-a transferat de la spitalul județean la ONCOGEN, atât. Dar angajări propriu-zise nu am făcut. Avem aprobată schema de personal de către minister, dar nu facem angajări deocamdată, pentru că trebuie să fie și de lucru”, ne-a explicat Marius Craina.

ONCOGEN, Centrul de Terapii Genice și Celulare în Tratamentul Cancerului, a fost realizat în cinci ani, cu peste zece milioane de euro, majoritatea banilor fiind de la Uniunea Europeană. ONCOGEN este dotat cu echipamente de ultimă generaţie, cu ajutorul cărora se va putea realiza cercetare de vârf. Aici vor funcţiona şi două camere albe unice în România, o bancă de celule şi ţesuturi şi o biobază. În cadrul centrului vor fi efectuate studii clinice cu scopul dezvoltării de tratamente inovatoare în cancer şi bolile cronice degenerative.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.