Orăștie, comoara turistică neștiută din vestul României. Află povestea fascinantă a așezării...

Orăștie, comoara turistică neștiută din vestul României. Află povestea fascinantă a așezării cu o istorie milenară FOTO

0
DISTRIBUIȚI
1. Orastie
Orăștie, zonă încărcată de istorie, cu potențial turistic imens

Orăştie este un mic oraş din judeţul Hunedoara care, la prima vedere, pare un liniştit târg de provincie, fără atracţii deosebite. Oraşul are însă o istorie nu lipsită de momente marcante şi inedite şi a păstrat până astăzi valoroase monumente istorice şi arhitecturale, din păcate prea puţin puse în valoare.

Cetăţile dacice de lângă Orăștie, în paragină

Oraşul se numără între vechile aşezări ale României de astăzi, în care urme de locuire au fost descoperite din preistorie. Nu departe de actualul oraş se află vestitele cetăţi dacice din munţi, care înconjurau capitala Sarmizegetusa Regia şi au fost cucerite apoi de romani. Deşi se află pe lista UNESCO, ele se degradează încet dar sigur şi nimeni nu pare prea interesat de soarta lor, fiind lăsate într-o paragină dezolantă. Au mai ieşit la iveală tezaure monetare de denari romani şi, alături de acestea, monede din diferite epoci şi alte artefacte care atestă o continuitate de locuire din antichitate până în Evul Mediu. În secolele VIII-IX, pe o fostă mlaştină, e atestată existenţa unei aşezări ridicate pe locul actualului centru vechi al oraşului.

O înfloritoare aşezare meşteşugărească şi negustorească

O legendă spune că un cavaler cruciat, Anselm von Braz, castelan din Logne, s-ar fi stabilit în regiunea Orăştiei dar nu s-au găsit dovezi în acest sens. În jurul anului 1200, după relatările cronicilor, a început construirea unor ziduri de piatră în jurul aşezării dar lucrările au fost abandonate după o vreme, condiţiile nefiind favorabile pentru ridicarea acestora. Aşezarea se bucura însă de o serie de privilegii acordate de regalitatea maghiară de care beneficiau în primul rând saşii colonizaţi pe acest teritoriu.

Invazia mongolă din 1241, care a pustiit toate teritoriile aflate în cale, nu a ocolit nici Orăştie, astfel încât regele Ungariei, Bela al IV-lea, a adus noi colonişti în zonă. La începutul secolului al XIV-lea aşezarea avea în jur de 1.600 de locuitori şi i-a atras pe călugării franciscani care au construit aici o biserică. Regele Carol Robert de Anjou a ridicat aşezarea la rang de oraş, în 1334 documentele menţionează două şcoli săseşti în zona Orăştiei, iar în 1376, 19 bresle şi 25 de meşteşuguri. Oraşul a fost din nou devastat în 1420, de data asta de turci, iar cinci ani mai târziu, saşii din Orăştie au început să-i aprovizioneze pe turci.

În 1438, turcii au atacat din nou oraşul şi au distrus mănăstirea franciscană, refăcută ulterior de călugări, patru ani mai târziu, când a avut loc vestita bătălie de la Sântimbru, aşezarea a fost prădată şi arsă, iar în 1479, nu departe de aşezare, s-a dat bătălia de la Câmpul Pâinii, unde armatele creştine, în rîndul cărora s-a distins comitele de Timiş, Pavel Chinezul, a reuşit să-i zdrobească pe turci. După răspândirea luteranismului, în 1533, călugării ordinului franciscan au fost alungaţi din aşezare. Scaunul Orăştiei, desprins de celelalte scaune transilvane, este menţionat de călătorii străini care vorbesc de o aşezare săsească înfloritoare şi înstărită, aşezată într-o regiune nespus de roditoare şi cu o viaţă negustorească intensă.

Evenimente marcante

Aici s-a tipărit, în 1582, „Palia de la Orăştie”, prima traducere românească a cărţilor de început a Vechiului Testament. Tot aici s-a întrunit nobilimea transilvană în 1630, când s-a hotărât alegerea lui Gheorghe Rákóczi I ca principe al Transilvaniei, precum şi dieta principatului. În a doua jumătate a secolului al XVII-lea, cărturarul umanist Mihail Halici, născut la Caransebeş, conducea şcoala reformată din Orăştie, căreia i-a i-a lăsat biblioteca sa de peste 500 devolume, la vremea respectivă cea mai mare colecţie din Transilvania. În cea de-a doua jumătate a secolului al XVIII-lea s-au stabilit la Orăştie colonişti din regiunea Austriei Superioare iar localitatea a fost ridicată la rangul de oraş.

Pe aici au fost duşi spre Alba Iulia şi capii răscoalei de la 1784, Horea, Cloşca şi Crişan iar în martie 1848, idei formulate la o adunare de la Orăştie au fost reluate şi la adunarea din luna mai, de la Blaj. În 15 iulie 1909, Aurel Vlaicu a zburat cu planorul „Vlaicu 1909” pe dealul Bemilor din apropierea oraşului, tractat de o căruţă cu doi cai, iar în 4 august 1912 a zburat pe ruta Orăştie – Binţinţi – Orăştie, decolând de pe Dealul Mic şi aterizând în acelaşi loc. Un an mai târziu, în 13 septembrie, Aurel Vlaicu a plecat cu avionul din Bucureşti pentru a participa la adunarea Asociaţiunii din Orăştie, dar a aterizat forțat lângă Câmpina.

Monumente istorice

În patrimoniul oraşului a rămas o valoroasă zonă istorică şi de arhitectură, din păcate prea puţin pusă în valoare. De la sfârşitul secolului al XI-lea datează primul edificiu de cult creştin din piatră, cunoscut sub numele de Rotonda de la Orăştie, o capelă circulară folosită probabil de familiile nobiliare din zonă, foarte asemănătoare cu rotonda de la Geoagiu sau altele din Europa centrală, construite în aceeaşi perioadă. Este una din cele mai vechi biserici medievale de pe actualul teritoriu al României, păstrată într-o formă foarte apropiată de cea originală, dar prea puţin cunoscută publicului, pentru că nu a fost promovată.

Monumentul a fost ridicat de saşii aduşi în zonă, din cărămidă romană, medievală, şi piatră de râu, şi este tipic pentru bisericile romanice din această zonă a Transilvaniei. Nava, circulară, are un diametru de 5,5 metri, continuată spre răsărit cu o absidă semicirculară lungă de doi metri şi cu o deschidere de trei metri spre navă. Rotonda avea şase ferestre, una rotundă şi celelalte dreptunghiulare, cu închideri semicirculare în partea superioară, de factură romanică. Rotonda se află între biserica romano-catolică ridicată în secolul al XIV-lea, construită în stil gotic, care aparţine cultului reformat din a doua jumătate a secolului al XVI-lea, şi cea de-a doua biserică ridicată de saşi pe la 1830, construite în interiorul fortificaţiei în care se retrăgeau localnicii din calea invaziilor, aceste trei monumente reprezentând cele mai valoroase obiective turistice ale oraşului.


Zidurile fortificaţiei, ridicate în secolul al XIII-lea, sunt prevăzute cu câteva bastioane şi reprezintă cetatea Orăştiei. O icoană care îl înfăţişează pe Iisus Christos Pantocrator, pictată în 1766 de zugravul Stan din Răşinari şi care păstrează inscripţia prin care acesta şi-a asociat numele cu Orăştie, localitatea în care se stabilise, se află la muzeul de etnografie şi artă populară a oraşului.

Biserica romano-catolică construită de franciscani în Evul Mediu a fost distrusă în mai multe rânduri de-a lungul secolelor. A fost refăcută în secolul al XVIII-lea iar turnul a fost construit la sfârşitul secolului al XIX-lea, fiind astăzi un valoros monument istoric. În 1936 a început construcţia bisericii ortodoxe cu hramul „Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril”, care a fost inaugurată în 1945. Este una dintre cele mai frumoase biserici construite în anii interbelici, un remarcabil monument istoric şi turistic, într-o combinaţie stiluri arhitectornice – romanic, gotic, bizantin – unică prin singurul ei turn de inspiraţie gotică.

Piatra de temelie a fost pusă de preotul şi scriitorul Ioan Moţa, care fusese arestat în 1905 pentru că ar fi făcut agitaţie de la amvon, un an mai târziu interzicându-i-se să mai slujească. În 1917 a ajuns până în SUA, pentru a-i face cunoscute preşedintelui Wilson revendicările româneşti, şi a fost deputat în primul parlament al României Mari. Fiul săi, Ionel Moţa, a fost unul din fondatorii Legiunii Arhanghelului Mihail şi a luptat voluntar în războiul civil din Spania împotriva comuniştilor, căzând în luptă în 1937 la Majadahonda, lângă Madrid, alături de camaradul său Vasile Marin. Construcţia, astăzi un adevărat simbol al oraşului, a fost finanţată de mai multe cuiburi de legionari, aceştia bucurându-se de multă popularitate la Orăştie. Se pare că tot foşti legionari, sub protecţia anonimatului, au suportat în anii comunismului repararea acoperişului. Cu timpul, copertina de cupru s-a oxidat şi s-a înverzit, precum culoarea de odinioară a legionarilor.

Surse foto: orastieinfo.ro, wikipedia, replicahd.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.