SCM Timișoara a preluat echipa de handbal Poli însă PERICOLUL datoriilor persistă....

SCM Timișoara a preluat echipa de handbal Poli însă PERICOLUL datoriilor persistă. Ce jucător-CHEIE rămâne în alb-violet după rezolvarea problemelor

0
DISTRIBUIȚI
CH Poli Timișoara, performeră în condiții grele în actualul sezon al Ligii Naționale
Toți (foștii) handbaliști de la CH Poli trebuie convinși că își vor primi banii

Proiectul de hotărâre prin care SCM Timișoara a preluat locul lui CH CSU Politehnica a trecut ieri la vot în consiliul local, dar nu fără discuții legate de legalitatea acțiunii. Până la urmă vechea conducerea a echipei de handbal trebuie să ajungă la o înțelegere cu toți componenții medaliați cu bronz, către care existau datorii foarte mari. Poli ar fi ajuns la un acord de reeșalonare a plăților cu 95% dintre aceștia, însă și un singur handbalist neconvins poate însemna interzicerea dreptului de a face transferuri și, prin urmare, o participare ratată în Europa.

Primarul Nicolae Robu a fost cel mai aprig susţinător al transferului, ajungând să susţină în faţa consilierilor locali că „nu este vorba de niciun fel de transfer de patrimoniu, ci de transfer al unui loc în campionat şi în cupa europeană”. Robu a susţinut că el este cel care a găsit soluţia deoarece juriştii Primăriei Timişoara au ridicat o serie de probleme din punct de vedere legal legate de datoriile celor de la CSM, primarul afirmând „m-am implicat în redactarea ei (a hotărârii de consiliu local, n.a) exact ca să ieşim din impas”.

Problema clubului de handbal nu e așa de simplă. În urmă cu o lună se dorea virarea a 900.000 de lei direct către CH Poli, adică suma necesară pentru acoperirea datoriilor, dar din teama de lege, suma a intrat în contul SCM-ului, clubul de drept public al municipalități. Prin votul de ieri această sumă poate fi accesată de clubul care va purta denumirea de SCM Politehnica Timișoara în noul sezon, dar nu se vor putea plăti din ea datoriile către componenții care s-au îndreptat spre comisii.


Conform tmsport.ro printre jucătorii cu memorii depuse se numărau Andrei Păiuș, Irakli Chikovani și Demis Grigoraș.

În cazul în care nu se ajunge la un acord cu absolut toți jucătorii întreaga ”schemă”, cu preluarea locului de către SCM, devine derizorie. Iar această stingere a litigiilor trebuie să vină până în weekend-ul 16-17 iulie, când echipa trebuie confirmată pentru participarea în Cupa EHF. De fapt, în pericol ar fi însăși existența clubului. În primul rând, în acest scenariu, echipei i se va interzice dreptul de a transfera jucători după ce lotul a fost și așa părăsit de cei mai importanți componenți. Surse din clubul timișorean spun însă că marea problemă e spre rezolvare, ”în proporție de 95%”, adică s-a ajuns deja la un acord cu aproape toți cei nemulțumiți.

Din suma de 900.000 de lei, care va fi acum prin SCM în conturile clubului, se dorea premierea jucătorilor pentru performanța din sezonul trecut, locul 3 național, totuși există norme care limitează și această cheltuire a banului. De fapt, foarte probabil în viitor cluburile nu vor mai putea plăti deloc salarii pe Legea 69/2000, adică din bani publici, ci doar îndemnizațiile de efort.

Cristi Fenici, marea revenire la Poli

Un semn al îndreptării situației e faptul că unul dintre cei mai importanți jucători din ultimele sezoane ar fi ajuns deja la un acord să revină sau mai bine zis să rămână la noua SCM Politehnica. E vorba de coordonatorul Cristian Fenici. Internaționalul timișorean avea unul dintre cele mai mari salarii, statut pe care se pare că și-l va păstra în noua componență. El semnase un acord în primăvară cu HC Dobrogea Sud, însă acesta putea fi anulat dacă Poli își plătea datoriile către jucător. Fenici a fost convins să rămână și de alte beneficii, printre care cel de a rămâne acasă și de a juca în cupele europene din postura de căpitan.

SCM Poli se va reuni pe 20 sau 21 iulie, în funcție probabil și de cum decurg lucrurile în weekend-ul decisiv (16-17). Dacă totul decurge bine timișorenii își vor afla pe 19 iulie adversarul din primul tur al celor două preliminare ale Cupei EHF.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.