REZULTATE BACALAUREAT 2016 Doar un sfert din elevii din Timiş care au...

REZULTATE BACALAUREAT 2016 Doar un sfert din elevii din Timiş care au depus contestație s-au ales cu note mai mari. Care e noul procent de promovare

0
DISTRIBUIȚI

rezultate bac 2013

Aproape un sfert din liceenii din Timiş au fost nemulţumiţi de notele obţinute la examenul de Bacalaureat și au depus contestații, marţi, după afişarea rezultatelor.

Mai bine de 1.000 de note au fost contestate la Bac în Timiş.


445 de contestaţii au fost depuse la Limba şi literatura română, zece la Limba maternă, 129 la Istorie, 218 la Matematică şi 319 contestaţii la probele opţionale: 126 de tineri au făcut contestație la Biologie, 46 la Anatomie, 86 la Geografie, 27 la Informatică, nouă la Chimie, o contestație a fost înregistrată la Economie, trei la Fizică, cinci la Logică, șase la Psihologie și zece la Sociologie.

Astăzi au fost afişate rezultatele finale care au confirmat că cei mai mulţi tineri nu au avut dreptate atunci când au fost nemulţumiţi de notele primite. Din totalul 1.130 de contestaţii depuse, 741 au fost rezolvate cu note schimbate, însă doar 271 de lucrări au fost evaluate cu note mai mari. Promovabilitatea de după contestaţii este de 64,53% în județul Timiș.

Amintim că 341 din cei 4.316 elevi înscrişi la Bac au absentat, în vreme ce alţi 6 au fost eliminaţi pentru că au încercat să copieze. În acest an niciun elev din Timiş nu a reuşit performanţa de a promova examenul cu nota 10 la toate materiile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.