Încă o mutare de marcă la SCM Politehnica Timișoara. Al șaselea jucător...

Încă o mutare de marcă la SCM Politehnica Timișoara. Al șaselea jucător transferat de alb-violeți vine din Macedonia și e recordmen în Europa

0
DISTRIBUIȚI
401471-lazarov-potpisha-za-temishvar
Filip Lazarov, ultima achiziție a lui Poli. Foto: vesti.mk

SCM Poli Timișoara a bifat azi un nou transfer din străinătate. Tricoul alb-violet va fi îmbrăcat și de Filip Lazarov, un inter stânga macedonean cu o experiență mare la nivel înalt. Acesta are cea mai îndelungată şi continuă prezenţă în cupele europene și a evoluat cel mai mult în campionatul din țara sa, la Vardar și Metalurg Skopje.

Filip Lazarov are 31 de ani și a semnat cu Poli pentru ediția 2016-17.


La fel ca Filip Marjanovic, Lazarov a fost prezent în ediția trecută a Ligii Campionilor, în faza grupelor cu Vardar Skopje. El evoluează pe postul de inter stânga şi, de altfel, are cea mai îndelungată şi continuă prezenţă în cupele europene, joacă din anul 2003, pe vremea când îmbrăca tricoul celor de la Metalurg Skopje. A mai jucat pentru Pler Budapesta (Ungaria) și RK Pelister.

La națională Filip Lazarov a participat cu Macedonia la trei turnee finale, două de campionat european (locul 5 în 2012 şi locul 11 în 2016) şi la unul mondial (locul 9 în 2015). SCM Politehnica a realizat șase transferuri în această vară. Celelalte achiziții numindu-se Alexandru Gurănescu, Marko Simovic, Vuk Milosevic, Filip Marjanovic și portarul Adam Savic. Lazarov e totodată și transferul cu care Poli își încheie campania de achiziții.

Lazarov la timisoara

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.