Timişorenii fără pile la primărie, ţinuţi departe de scenă cu garduri şi...

Timişorenii fără pile la primărie, ţinuţi departe de scenă cu garduri şi paznici la Festivalul Inimilor. Vezi cine sunt meritocraţii de la evenimentul plătit din fonduri publice

0
DISTRIBUIȚI
gard 1
Gardul îi ţine la distanţă pe timişorenii nemeritocraţi Foto Adrian Pîclişan

Bătaie de joc pe bani publici, la Festivalul Inimilor din Timişoara, acolo unde, în faţa scenei, a fost amenajată o zonă VIP, unde se intră doar cu relaţii. Deşi festivalul este plătit din banii tuturor timişorenilor, aceştia nu au acces în mod egal la spectacole, pentru că organizatorii au considerat că unii oameni au dreptul să vadă spectacolele mai de aproape şi fără a fi deranjaţi. Aşa că, zona este protejată cu un gard, iar nimeni nu trece fără acordul firmei de pază, care are ordine stricte să nu permită accesul celor care nu au recomandări de la organizatori.

Nu mai puţin de 450.000 de lei din banii timişorenilor sunt alocaţi de Primărie Timişoara, prin Agenda culturală, gestionată de casa de cultură a municipiului, pentru acest festival. Doar 60.000 de lei din întreaga sumă este destinată achitării onorariilor artiştilor care urcă pe scenă, în vreme ce 30.000 de lei sunt plătiţi pentru închirierea de boxe şi alte echipamente de sonorizare. Cazarea artiştilor veniţi din mai multe ţări se ridică la suma de 120.000 de lei.

În vreme ce apa minerală şi produsele alimentare necesare pentru artiştii şi organizatorii festivalului costă 18.000 de lei, recuzita sportivă şi artistică este achitată cu suma de 26.000 de lei.


Alţi 8.000 de lei au fost achitaţi pentru tipărirea de pliante promoţionale cu detalii legate de festival. Practic evenimentul durează cinci zile şi aduce în faţa publicului recitaluri de muzică populară susţinute de ansambluri româneşti, dar şi de artişti din ţări precum Serbia, Polonia, Slovacia, Bulgaria sau Columbia.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.