Vizita în Singapore, prilej ca primarul Nicolae Robu să MINTĂ privind proiectele...

Vizita în Singapore, prilej ca primarul Nicolae Robu să MINTĂ privind proiectele Timişoarei. Ce detalii ascunde ca să se poată lăuda

0
DISTRIBUIȚI
Nicolae Robu singapore
Nicolae Robu la Singapore. Sursa foto: Facebook

Vizita în Singapore, la un summit al primarilor din mari orașe ale lumii, a fost un prilej numai bun ca edilul-șef al Timișoarei, Nicolae Robu, să prezinte pe Facebook realitatea așa cum o vede el, lăsând la o parte detalii importante legate de subiectele despre care discută.

Făcând un sumar al temelor abordate în Singapore, Robu a declarat că „vreau de la început să spun că şi de data aceasta prezenţa este una de foarte înalt nivel. Sunt reprezentate oraşe precum Viena, Copenhaga, Hamburg, Budapesta, Los Angeles, San Francisco şi o mulțime de altele de pe toate continentele. (…) Subiectele care sunt puse în discuţie sunt de foarte mare actualitate şi cam totul se învârteşte în jurul conceptului de smart city. Principalul motiv pentru care am venit şi la ediţia din acest an a fost tocmai că am văzut pe agendă că se acordă mare importanţă şi de data aceasta acestui concept de smart city. Şi noi suntem preocupaţi la Timişoara de promovarea conceptului şi veţi vedea imediat şi câteva ilustrări în acest sens. Aici se discută despre gestionarea traficului. Vi se pare ceva cunoscut? Noi tocmai implementăm un proiect de management computerizat al traficului prin controlul semafoarelor din oraș cu ajutorul unui sistem informatic ultra-performant”.

Ceea ce edilul nu menționează este că proiecul de trafic management a avut o valoare de 19 milioane de lei, bani de la Uniunea Europeană, însă alocările de la bugetul local pentru lucrări neeligibile s-au ridicat la jumătate din valoarea proiectului. Important de spus este și că semafoarele instalate își vor dovedi utilitatea abia peste câteva luni, când se vor regla singure în funcție de traficul din Timișoara. Totodată, trebuie amintit că proiectul a fost scris şi admis la finanţare pe vremea primarului Gheorghe Ciuhandu.

Al doilea subiect despre care Robu a vorbit a fost cel al parcărilor din Timișoara.


„Apoi gestionarea parcărilor. Vi se pare ceva cunoscut? Și noi în Timișoara folosim smartphone-uri pentru că la ora actuală plata se face prin SMS sau prin bip-uri la Timișoara, dar în orice caz folosind telefonul. Și mai sunt și alte funcționalități pe care le vom introduce pe parcurs, care oferă informații conexe”, a spus edilul.

După ce a admis că în Timișoara nu există locuri de parcare, în special în zonele extrem de tranzitate, Robu a promis, din nou, că problema se va rezolva. „Suntem acum în faza finală în ceea ce privește negocierile cu Universitatea de Vest pentru un teren situat foarte bine, la intersecția străzilor Popa Șapcă și Oituz, acolo lângă Punctele Cardinale unde vom realiza acea parcare cu peste 1.000 de locuri și vom rezolva aproape în totalitate problema parcărilor pentru cei ce vin în zona centrului istoric”, a transmis edilul, din Singapore. Ceea ce acesta a omis să spună este că de fapt negocierile cu UVT abia acum încep, pentru că universitatea va cere evaluarea clădirii și a terenului propuse la schimb și că niciun transfer de terenuri nu se poate face fără acordul Ministerului Educației, proces care va adăuga și el o perioadă considerabilă de timp la durata de realizare a parcării promise pentru anul 2017.

Nici discuțiile despre deșeuri nu i-au trezit primarului Robu pofta de sinceritate. „În ceea ce privește gestionarea deșeurilor am avut și noi un proiect care ține de avangardă și anume realizarea unui incinerator de deșeuri pentru producerea de energie termică și energie electrică în regim de cogenerare, dar am decis să nu îl mai realizăm pentru că nu aș vrea ca de numele meu să se lege nici cea mai mică poluare în Timișoara, or locația care a fost prevăzută pentru acest incinerator este chiar în vecinătatea zonelor locuite și nu aș vrea să avem un nou Continental, oricât de avansată este tehnologia un miros se simte în jurul acestor incineratoare”, a precizat Robu.

Primarul a uitat să menționeze că, din cauza nerealizării incineratorului de deșeuri, RETIM a fost penalizată cu peste 6.000.000 de lei, pentru că nu a realizat o stație de compostare a deșeurilor, parte a proiectului. Penalitățile au fost ținute ascunse de CLT, care deține jumătate din firmă, în vreme ce primarul Nicolae Robu se plimbă cu un Mercedes de 75.000 de euro primit de la RETIM pe post de mașină de serviciu. Edilul s-a mai plâns și de greaua moștenire de la Colterm, dar și de contractele de energie electrică, pentru a se scuza că nu poate implementa anumite proiecte.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.