Ziua națională a Franței, sărbătorită în avans la Timișoara. Cine a participat...

Ziua națională a Franței, sărbătorită în avans la Timișoara. Cine a participat la recepție

0
DISTRIBUIȚI
ziua frantei 2016
Recepție de Ziua Franței, la Timișoara. Foto: Adrian Pîclișan

În 14 iulie 1789, burghezia pariziană a atacat Bastilia, renumita închisoare a statului în care erau întemniţaţi opozanţii regimului. În acel moment, în închisoare se mai aflau doar câţiva deţinuţi dar Bastilia dobândise o valoare de simbol pentru vechiul regim al monarhiei absolutiste. În dimineaţa acelei zile, o mulţime de parizieni a ocupat clădirea arsenalului (în prezent Hôtel des Invalides) şi a luat peste 30.000 de arme din depozitul de armament, cu care a atacat Bastilia. Două zile mai târziu a început demolarea fortului, iar în locul acestuia se află astăzi Place de la Bastille. Atacul asupra fortăreţei a însemnat începutul Revoluţiei Franceze care a impus celebrele cuvinte „Liberté, Egalité, Fraternité”, iar ziua de 14 iulie a devenit sărbătoarea naţională a Franţei.

Institutul Francez din Timişoara a aniversat aseară, pentru a 25-a oară, Ziua Franţei, devansarea cu câteva zile a evenimentului fiind motivată de sărbătorirea acestei zile în 14 iulie la Bucureşti, unde sunt invitaţi mulţi dintre cei care au fost prezenţi şi la Timişoara, în frunte cu directorul institutului, Daniel Malbert.

La recepţia de Ziua Franței de la Timişoara au fost prezenţi reprezentanţi ai oficialităţilor locale, ai mediului de afaceri şi firmelor franceze din Timişoara, reprezentanţi ai învăţământului de toate gradele, oameni de cultură, reprezentanţi ai misiunilor consulare din oraş, partenerii şi colaboratorii Institutului Francez.

Au luat cuvântul Pierre Moussy, şeful misiunii economice al ambasadei franceze la Bucureşti, Cosmin Brânzan, consulul onorific al Franţei la Timişoara, viceprimarul Timişoarei Dan Diaconu, Dan Bedros, fost manager al Alcatel – prima firmă franceză venită la Timişoara – şi în prezent preşedintele clubului „France Affaires”. Vorbitorii au ţinut să sublinieze rolul important pe care Institutul Francez îl joacă în viaţa culturală a Timişoarei şi în promovarea unor legături româno-franceze cât mai strânse, parteneriatele economice şi culturale pe care Timişoara le are cu diferite oraşe din Franţa şi domeniul de inovare promovat de Franţa, care va avea un rol prioritar în următoarea perioadă.

Directorul Institutului Francez, Daniel Malbert, al cărui mandat se încheie la sfârşitul acestei veri, a ţinut să mulţumească Timişoarei şi celor prezenţi pentru toate împlinirile din ultimii trei ani, cu speranţa că bunele relaţii vor continua şi în viitor.


După momentul oficial, gazdele au oferit invitaţilor o recepţie din care n-au lipsit rafinate specialităţi ale vestitei gastronomii franceze.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.