Blestem RUPT pentru Ionuț Popa și ACS Poli. Timișorenii s-au impus surprinzător...

Blestem RUPT pentru Ionuț Popa și ACS Poli. Timișorenii s-au impus surprinzător în fața Craiovei după un meci cu trei penalty-uri GALERIE FOTO

0
DISTRIBUIȚI
acs poli csu (24)g
Cristi Bărbuț, eroul serii la ACS Poli

În sfârșit Ionuț Popa și ACS Poli câștigă. După o săptămână tensionată, timișorenii aflați sub linia de supraviețuire în Liga I au gustat succesul și au făcut-o chiar în fața unei trupe cu pretenții în actualul sezon, CSU Craiova. A fost un 3-2 fără simț artistic, dar sănătos pentru gazde, care s-au impus și în ”loteria” penalty-urilor cu oltenii.

ACS Poli a început jocul cu Craiova practic fără atacant. Motivul, Robert Elek e între cei trei expulzați la echipa a doua. Neagu și Doman fiind ceilalți doi. Conform surselor noastre Elek s-a certat cel mai rău cu Popa. Inițial se părea că tehnicianul miza doar pe Bărbuț în atac, în schimb a surprins și aici, printr-un Croitoru izolat în fața mijlocașilor.

Oltenii, evident porneau cu prima șansă, s-a clamat asta la toate casele de pariuri. Bancu a vrut să confirme pronosticurile în minutul 9, dar Curileac, înlocuitorul lui Straton scoate cu piciorul, apoi balonul e trimis de Do Rosario pe lângă stâlpul din dreapta portarului prins pe picior greșit. Timișorenii au stat mai mult în spate, dar au avut șansa de a replica prin căpitanul Croitoru, care a preferat însă o pasă neinspirată în centru în locul unui șut. Cu două minute înainte de pauză craiovenii au o șansă nouă, Do Rosario împiedicându-se după ce inițial pare că trece ușor de Șeroni. Peste un minut însă, în colțul celuilalt careu Bărbuț e agățat de Acka și Robert Dumitru indică punctul cu var. Executantul e Artean și latul său confirmă: 1-0, surprinzător, pentru ACS Poli la pauză.

Duel câștigat și la penalty-uri

În continuare fără vârf veritabil gazdele s-au mulțumit să se apere un timp.


Craiova a fost periculoasă, Băluță și nou intratul Vagenin au dat târcoale, apoi a venit faza din minutul 61, când Ivan e faultat de Șeroni și Zlatinski transformă pentru 1-1. Mai mult, peste șase minute oaspeții păreau să restabilească ”normalitatea” verii la Timișoara. Nuno Rocha scapă pe culoar și trimite din unghi în poarta ieșitului Curileac. Povestea părea să fie aceeași până spre final. În minutul 81 însă Popov e depășit de Popovici în viteză și comite un nou fault în careu. Același Artean își asumă responsabilitatea și face 2-2. Pe final, punctul care părea util după ultimele scandaluri se transformă în trei. Vagenin are șansa să le ducă mai întâi la Craiova, dar în minutul 90 Bărbuț prinde mingea la mijlocul terenului, aleargă, și înscrie în maniera în care a făcut-o contra lui Dinamo în 2013. Șutul său, acum în cros, aduce o rază de speranță peste un sezon început foarte prost.

ACS Poli se impune cu 3-2 în fața fruntașei CSU, un prim succes stagional aproape total neașteptat. Mutările lui Popa au fost în sfârșit bune însă rămâne în continuare o ”prăpastie” de -11 de recuperat.

 ACS Poli Timișoara: Curileac – Scutaru, Cânu, Șeroni, Vădrariu – Artean – Bărbuț, Cârstocea (62 Popovici), Poparadu (86 I. Roșu), Sorescu (75 Mailat) – Croitoru (cpt.). Pe bancă: Straton – Bocșan, Fridrich, Vraciu. Antrenor: Ionuț Popa.

CSU Craiova: Calancea – Popov, Da Graca, Acka, Vătăjelu (cpt.) – Zlatinski – Popov, Nuno Rocha, Băluță, Bancu (61 Măzărache) – Do Rosario (46 Vagenin). Pe bancă: A. Vlad – Dumitraș, Manea, Briceag, Madson. Antrenor: Gheorghe Mulțescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.