
Rangerii din Măgura Zimbrilor au avut parte de o surpriză de proporții în apropiere de Armeniș, scrie expressdebanat.ro.
Aflați pe munte, în drum către zimbri, la începutul lunii august, aceștia au dat peste un exemplar din specia Emys orbicularis sau țestoasa de apă europeană în apropierea izvorului Țațu.
Specia trăiește în special în Delta Dunării, la sute de kilometri distanță, fiind pentru prima oară când își face apariția în această parte a țării.
Conform descrierii pozei postate de WWF România pe Facebook, broasca țestoasă de apă este protejată la nivel național și european. Apare insular în România, cu populații foarte mici, fiind foarte vulnerabilă și afectată de distrugerea malurilor râurilor, regularizarea apelor, arderile de stuf sau chiar colectarea lor de către oameni.