Un fundaș cu experiență în Liga I la Ceahlăul, propus la ASU...

Un fundaș cu experiență în Liga I la Ceahlăul, propus la ASU Politehnica: ”Am discutat despre el”. Ce portar ajuns la UTA a fost respins de alb-violeți

2
DISTRIBUIȚI
Razvan Ionut Gorea,Daniel Florea
Razvan Ionut Gorea (foto stânga), în duel cu Daniel Florea. Foto: Fanatik.ro

Formația timișoreană finanțată de suporteri a avut parte de un start fals în Liga a II-a. Deși bugetul nu-i grozav, alb-violeții puteau să opteze pentru câteva nume interesante în această vară. Cum e cazul fostului coleg al lui Alin Constantinescu de la Ceahlăul, Alexandru Barna, tot portar, ajuns în cele din urmă la UTA Bătrâna Doamnă. Totuși, alb-violeții iau acum în considerare opțiunea Răzvan Gorea, fundaș central nemțean cu 12 partide bifate în prima ligă și cu o poveste de viață inedită.

Cele 11 goluri încasate în patru runde de B i-a pus pe gânduri pe suporteri. ASU Poli are un singur punct iar o parte din rezultate se pot pune pe seama campaniei de achiziții. Interesant e că timișorenii nu duc nici acum lipsă de opțiuni, în ciuda salariilor mici oferite. Dacă pentru linia porții s-a optat în iulie pentru trei portari noi și fără mare experiență, Gkakos, Mitrea și A. Constantinescu, ASU Poli putea să aducă un goalkeeper de asemenea destul de tânăr, dar cu mai multă experiență în primele două eșaloane. Alexandru Barna (23 ani) a fost propus timișorenilor prin intermediul unui suporter al alb-violeților din Piatra Neamț, dar răspunsul suporterilor înainte de start a fost că lotul e ”închis”. Barna ar fi venit la Timișoara pe un salariu mic, dar rămas liber de contract după dispariția Ceahlăului, a fost înregimentat în cele din urmă chiar de UTA BD. Ar fi fost o opțiune interesantă în condițiile în care în ediția trecută a B-ului acesta a adunat 17 prezențe pentru nemțeni și a apărat de asemenea în două jocuri de Liga I pentru moldoveni.

A fost la muncă în Anglia și a jucat la FC România

Tot de la Ceahălul e posibilă sosirea unui alt jucător cu referințe bune.


Răzvan Gorea (24 de ani), propus de același polist din Neamț, ar putea întări linia de fund. El a avut 12 prezențe pentru fosta trupă a lui ”Pinalti” în primul eșalon, în ediția 2014-15. Totuși, în campionatul trecut, în B, are doar două jocuri bifate în țară deoarece a hotărât să-și încerce norocul în Anglia din cauza restanțelor financiare. Pe lângă serviciu, el a jucat și la celebra FC România din Londra, dar a ales să revină în țară tot din cauze economice.

Deocamdată fundașul central înalt de 188 cm are varianta de a rămâne la noua echipă a autorităților locale din Piatra Neamț, dar poate fi tentat de continuarea activității în Liga a II-a. Managerul sportiv al timișorenilor a recunoscut că ”oferta” a ajuns la urechile conducerii, dar deocamdată nu s-a luat hotărârea de contactare a jucătorului. ”Noi ne-am întâlnit, am discutat despre această propunere. Într-adevăr e un jucător interesant, știm că are prezențe în Liga I, dar se știe cum funcționează lucrurile la noi. Dacă antrenorul principal, Sorin Brîndescu, consideră că e un jucător de care are nevoie, atunci vom discuta cu el”, a declarat Marius Cociu pentru PRESSALERT.ro.

Mutările, până luni

După eșecul drastic de la Brăila, a avut loc o discuție cu ”Băieții în ghete”, foarte afectați de startul slab de sezon. Cert e că se admite că ASU Poli duce lipsă de 2-3 jucători cu experiență superioară. ”Noi ne dorim să aducem, dar avem aceleași principii de la care nu ne abatem… Până luni, 5 septembrie, nu e exclus să mai apară jucători, pentru că aceea e data limită pentru efectuarea transferurilor”, a mai spus Cociu. O bună parte a suporterilor cer la rândul lor întăriri, unii își doresc chiar (re)venirea lui Leonard Naidin (36 de ani) la echipă, mijlocaș veteran care s-a despărțit de ASU Poli după promovarea echipei în C. În sezonul trecut acesta a jucat în D-Timiș la Voința Mașloc și ACS Ghiroda.

ASU Politehnica are programat următorul joc în B, sâmbătă, de la ora 18.00, cu Metalul Reșița, grupare fără puncte în actualul sezon.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.