Povestea veteranului de război care i-a condus pe soldaţii din Banat timp de 12 ani. Cum a scăpat cu viaţă miraculos după ce a fost rănit de două ori în zona inimii

Constantin Didulescu, un bărbat în vârstă de 94 de ani, are o poveste desprinsă din cartea de istorie. A luptat într-atâtea bătălii încât de-abia le ştie numărul şi a scăpat ca prin minune cu viaţă după ce a fost rănit de două ori la doar câţiva milimetri de inimă. Generalul Didulescu se numără printre puţinii veterani de război care încă mai trăiesc. Povestea sa de viaţă este una cutremurătoare şi pare desprinsă din filme. O poveste de eroism şi de patriotism, pentru care Constantin Didulescu merită aprecierea noastră.

Pe veteranul de război l-am întâlnit, la sfârşitul săptămânii trecute, în Piaţa Libertăţii, în ţinuta militară cu care a fost îmbrăcat timp de 12 ani, perioadă în care a condus Divizia 18 Infanterie Banat, şi cu decoraţiile în piept. Picioarele îl dor, aşa că stă aşezat pe un scaun, pe scenă. Însă, atunci când în discursul reprezentanţilor brigăzii, îşi aude numele, se ridică imediat în picioare, demn, iar ochii încep să-i lăcrimeze.

Constantin Didulescu este unul dintre oamenii cu care Timişoara se mândreşte. Bărbatul a luptat pe frontul de vest în cel de-al Doilea Război Mondial şi a dus lupte grele, de-a lungul timpului. Veteranul de război a făcut şcoala de pilotaj, între 1941 – 1942, iar apoi a devenit pilot pe un avion Klemm 25. A urmat şcoala militară de ofiţeri, iar apoi a continuat stagiul militar la Calafat.

„În cadrul regimentului 32 Infanterie, am primit misiunea să apăr Sudul Dunării, în zona Calafat, să primesc botezul focului de la 178 de nave de război germane care se retrăgeau către Turnu Severin și în această mișcare a lor pe Dunăre jefuiau tot ce întâlneau în Lunca Dunării.

După care, neavând niciun fel de pierdere, aceste vase de război au fost, majoritatea, scufundate, la Turnu Severin, iar regimenul meu trecea granița în Ungaria, participând la eliberarea orașului Budapesta”, îşi aminteşte Constantin Didulescu.

În octombrie 1944, veteranul de război a fost la un pas de moarte, în pusta ungară, unde detaşamentul sublocotenentului Didulescu a urmărit inamicul. Trei gloanţe i-au pătruns în muşchii braţului, unul aproape de inimă. A fost operat, iar după ce s-a recuperat, s-a reîntors la regiment, care ajunsese pe teritoriul Cehoslovaciei. În anul 1945, moartea l-a ratat pentru a doua oară, la milimetru.

„La sud de Praga, am fost rănit pentru a doua oară în inimă de o schijă a unui aruncător de mine, care a pătruns prin portofel şi o iconiţă pe care le aveam în buzunarul de la piept. N-a pătruns în inimă, mai trebuia un milimetru şi eram şi eu alături de ceilalţi camarazi care au căzut eroi în această bătălie. Soarta mi-a dat să fiu în continuare militar, am continuat încă 60 de ani în armată, din care 12 i-am petrecut pe meleagurile acestea frumoase ale Banatului, fiind comandant de divizie timp de 12 ani, în perioada 1958 – 1970”, povesteşte veteranul de război.

Înainte de a ieşi la pensie, generalul Constantin Didulescu a ocupat, timp de opt ani, funcţia de locţiitor al armatei a patra, la Cluj-Napoca, iar apoi, timp de 12 ani, a fost în fruntea comandamentului teritorial Bacău, care avea în subordine toată Moldova. În anul 1986 s-a pensionat.

În ceea ce priveşte Divizia 18 Infanterie Banat, pe care a condus-o timp de 12 ani, veteranul de război spune că a reuşit să facă doar lucruri frumoase „atât pentru bănăţeni, cât şi pentru ţara noastră, parcurgând cu Divizia 18 Mecanizată o aplicaţie pe teritoriul Bulgariei până la nord de graniţa cu Grecia. Eram cu capul la Herculane şi coada era încă în Timişoara. Am trecut Dunărea pe un pod de vase care a fost făcut în 18 minute. Nu am avut niciun accident, niciun rănit, ne-am întors acasă teferi”.

Veteranul de război spune că, deşi a străbătut toată ţara, „Banatul este cel mai frumos meleag pe care am trăit”.