Liana Toma e de fapt Liana Sabău. Și-a păstrat numele de fată, ca scriitoare, pentru că a debutat la 18 ani, iar la 22, în 1996, și-a lansat primul volum, „Verb carnal”, în rochie de mireasă, în ziua nunții ei, în Catedrala Mitropolitană din Timișoara. Deja o chema Liana Toma, însă timișoreanca a decis ca numele de fată să rămână, pentru totdeauna, cel cu care semnează versurile.
Săptămâna aceasta, Liana a publicat al treilea volum de versuri, „Vreme de dragoste”, la Editura Tim.
În 1993 a câștigat locul I la poezie, alături de Iosif Băcilă, la concursul „Ioan Popovici Bănățeanul”, organizat de Casa de Cultură a Municipiului Timișoara și de cenaclul literar-artistic „Sorin Titel”. În 2002 a lansat cel de-al doilea volum de poezie, „Mireasma trupului tău”, la Editura Marineasa. Al treilea volum, „Vreme de dragoste”, va fi lansat oficial în curând.
Din 2002 și până în prezent versurile Lianei Sabău au apărut în șase antologii de poezie, printre care amintim: „Sexul frumos”, „Poeți din Banat. Cele mai frumoase poezii”, „Piper, scorțișoară, dafin, vanilie” ș.a. Poeta a răspuns, în exclusivitate pentru cititorii PRESSALERT.ro, câtorva întrebări.
De ce scrii?
Liana Sabău: Sunt un om al literelor, scriu pentru că așa simt. Îmi apar texte în minte, transformate din visuri și dorințe, dintr-o imagine sau un gest, pe care trebuie să le pun pe hârtie. Dacă nu le pun, mă bântuie și nu mă lasă să trăiesc. Sunt un fel de plasă de fluturi ce captează textele din minte și le „prinde” cu stiloul pe hârtie, dovedindu-le. Sau colecționându-le până se face de un volum. Cezar Baltag a răspuns că scrie ca să țină lumea în viață, după puterile lui. Eu scriu ca lumea să se iubească, după puterile mele.
Ai încercat să scrii sș altceva decât poezie?
Liana Sabău: Am scris multe materiale și articole despre cultură, ca jurnalist, dar am scris și proză scurtă imediat după ce am debutat în poezie, în 1994. Textele mi-au fost publicate în revistele Zig-Zag și Flacără și chiar am fost premiată în 1999 de către Alex Ștefănescu cu premiul Mașina de scris pentru Cel mai frumos text literar publicat în Flacăra în 1998.
Acum lucrez la un volum de proză scurtă.
De ce scrii poezie de dragoste?
Liana Sabău: Scriu poezie de dragoste pentru că așa simt, scriu să mă descopăr. Mă caut mereu în versuri. Dacă dragoste nu e, nimic nu e – acesta e un clișeu uzat deja, devenit banal, dar asta înseamnă viață. Dacă iubești, trăiești și te temi de moarte. Iar eu trăiesc, iubesc și scriu despre mine așa cum sunt, așa cum aș vrea să fiu, așa cum am fost, până ce moartea nu mă va mai iubi.
Te-ai gândit vreodată că e nepotrivit să scrii poezie de dragoste (nu stiu care ar putea fi motivele: vârsta, maternitatea etc.)?
Liana Sabău: Nu, cred că e o prejudecată. Niciodată nu e nepotrivit să scrii despre dragoste. Nora Iuga a scris o carte despre dragoste în 2000, la șaptezeci de ani, „Sexagenara și tânărul”. La 77 de ani a publicat o altă carte despre dragoste și viol, „Hai să furăm pepeni”. Nu iubim la fel la 20 de ani precum iubim la 60, e adevărat, dar important e că iubim. Bărbaților (scriitori/poeți) nu cred că li se pune această întrebare, ei au voie să scrie despre dragoste și la 95 de ani, nu? Cu ce ne împiedică pe noi, femeile, vârsta sau maternitatea să scriem despre dragoste? Dimpotrivă, maternitatea ne face să descoperim o altfel de dragoste, dragostea maternă, iar vârsta le oferă înțelepciune, maturitate, le „dă o patină” textelor, o anumită profunzime.
De ce avem nevoie de poezie în viețile noastre?
Liana Sabău: Sufletul are nevoie de poezie așa cum are nevoie de muzică. Poezia e un limbaj codat care o dată citit de mai mulți oameni, are puterea de a fi înțeles diferit de fiecare om în parte. Poezia poate să-ți transmită o mulțime de stări, te face să trăiești o mulțime de sentimente, îți deschide amintiri pe care le-ai crezut pierdute sau uitate, te aruncă într-o lume în care ai vrea să fii, să faci parte, te răscolește, pur și simplu. Într-o poezie poți găsi mesajul de care ai nevoie. Poeziile pot fi motivaționale, te cauți și te poți regăsi, cum de altfel fac și eu mereu. Există în lume o campanie de câțiva ani a unei mărci de cafea, la care am participat și eu în ultimii trei ani, care îi face pe oameni să-și plătească cafeaua cu o poezie. Și asta dovedește că avem nevoie de poezie cu aromă de cafea, măcar o dată pe an 😉 Avem nevoie și de poezie cu gust de ciocolată, de gogoși, de înghețată, avem nevoie să ne hrănim și să ne răsfățăm sufletele. S-au făcut campanii și s-a susținut poezia și în transportul în comun, în metrouri, s-a citit poezie în piețele mari din orașe și oamenii au participat cu mult entuziasm, pentru că au avut nevoie de poezie să iasă din cotidian și din anumite stereotipuri ale vieții.
Cum vezi, din prisma autorului, situația literaturii românești?
Liana Sabău: Literatura românească e pe culmi. La fiecare concurs literar – și sunt peste 30 de concursuri anuale în toată țara – se premiază aproximativ zece autori, de exemplu, nu unul sau trei ca la începutul anilor ’90. Se publică autori pe bandă rulantă, pentru că se scrie pe bandă rulantă. Sunt autori care au debutat după vârsta de 30 de ani, chiar la 40, și care în nici doi ani au reușit să publice două-trei cărți. Se scrie multă poezie și proză scurtă, dar și romane, și m-am străduit să merg la multe lansări de carte ca să-i cunosc pe autori – și îi amintesc aici pe Ana Barton, Petronela Rotar, Bogdan Munteanu, cărora le-am citit deja cărțile, și deci pot să afirm că stăm bine, zic eu, atât cât mă pricep.
