ACS Poli caută întăriri pentru atac. Ce spune Ioan Miculaș despre menirea...

ACS Poli caută întăriri pentru atac. Ce spune Ioan Miculaș despre menirea președintelui Sorin Drăgoi la clubul timișorean

1
DISTRIBUIȚI
Ionuț Popa, prezentat la ACS Poli de președintele Ioan Miculaș
Ioan Miculaș și Ionuț Popa mai vor jucători noi la ACS Poli

Formația bănățeană reprimită pe prima scenă va mai efectua două-trei mutări în această vară. Fostul președinte al lui ACS Poli, Ioan Miculaș, rămas pe postul de manager sportiv, spune că principalul post vizat e cel de atacant. Conducătorul timișorenilor a vorbit și despre sosirea city managerului Sorin Drăgoi în club.

În mod normal de azi își intră în rol la ACS Poli noul președinte, Sorin Drăgoi, azi având loc și o ședință specială în acest sens. Ioan Miculaș subliniază că mutarea, anticipată și în iarnă, nu reprezintă o retrogradare pentru el. ”Am vorbit cu domnul Sorin Drăgoi, era de așteptat o mutare în acest sens. Eu eram doar interimar, sunt în continuare vicepreședinte și manager sportiv. Mă bucur foarte mult că a venit, e city managerul Timișoarei. Sper să aducă sponsori și prin urmare bani clubului”, a declarat Ioan Miculaș pentru PRESSALERT.ro.

Managerul sportiv al lui ACS Poli a precizat că ”mâine se va ști” și dacă Viorel Tudose se va implica financiar la club.


Aparent, înțelegerea cu omul de afaceri se cam singea după revenirea echipei în prima ligă, deoarece după datele prezentate de Nicolae Robu noul finanțator trebuia să-și numească oamenii pe poziții-cheie în club și practic să preia controlul.

Clubul timișorean nu are încă probleme grave în urma datoriilor, dar sosesc periodic noi ”amenințări” cu FIFA de la cei plecați fără bani. ”Suntem amenințați deocamdată, am primit notificări de la spanioli, Manu Torres, Llorente…”, a precizat Miculaș. La rândul ei ACS Poli are deschisă o acțiune la TAS pentru recuperarea celor opt puncte penalizare în urma neîndeplinirii baremului în play-out. Dar deocamdată nu s-a primit nici măcar data de judecată a cazului.

Întăriri pentru Liga I

Jocul cu Dinamo e tratat practic ca un semi-succes de timișoreni după ce echipa nu știa joi dimineață dacă e sau nu pe prima scenă. Cu toate acestea Ionuț Popa a anunțat după meci că mai are nevoie de jucători. ”Ne mai întărim cu doi, maxim trei jucători în perioada aceasta. Dar cei care vin trebuie să fie clar peste ce avem. Lotul inițial era prevăzut pentru B, dar jucătorii au arătat că au valoare de A. Cu Dinamo ne-am prezentat bine deși am pregătit jocul în doar 24 de ore. Nu ne-am făcut de rușine. Puteam chiar să luăm un punct”, a completat Ioan Miculaș.

Conform debanat.ro unul dintre jucătorii urmăriți e Darius Buia, care aparține chiar de Dinamo. În sezonul trecut însă Buia jr., mijlocaș ofensiv, a evoluat puțin pentru Clinceni în B. ”Darius Buia e un jucător interesant. Nu am discutat deocamdată cu domnul profesor (n.r. Ionuț Popa) despre el, noi însă ne dorim în primul rând un atacant”, a conchis Miculaș.

 

1 COMENTARIU

  1. Parerea mea este ca, in primu rind sa va ocupati sa achitati restantele catre jucatori iar apoi puteti sa mai achizitionati….treziti-va, ca n-ati inebunit cu totii !

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.