OFICIAL ACS Poli și-a luat fundaș stânga croat. Pe ce perioadă a...

OFICIAL ACS Poli și-a luat fundaș stânga croat. Pe ce perioadă a semnat primul străin transferat de timișoreni sub comanda lui Ionuț Popa

1
DISTRIBUIȚI
Leopold Novak a semnat azi cu ACS Poli. Foto: PoliTimișoara / Facebook
Leopold Novak a semnat azi cu ACS Poli. Foto: PoliTimișoara / Facebook

ACS Poli Timișoara a înregimentat unul dintre cei doi străini aflați în ultima perioadă în probe, asta deși conducerea anunța că va evita jucătorii din afara țării.


Leopold Novak a semnat pe un an de zile cu bănățenii după ce a fost testat de Ionuț Popa pe un post cu probleme, cel de fundaș stânga.

De nevoie, timișorenii au trecut peste ”directivele” conducerii de la începutul sezonului și și-au mai adus un străin. Leo Leopold Novak (25 de ani) a sosit la ACS Poli prin intermediul impresarului Cristea Opria și l-a convins pe Ionuț Popa că merită să facă parte din lotul bănățean. El evoluează pe postul de fundaș stânga, dar poate fi folosit și în zona centrală sau chiar mijlocaș stânga. În principiu, el îl va înlocui pe George Neagu, trimis la echipa a doua.

Leopold Novak nu e străin de fotbalul românesc, evoluând în ediția 2014-15 în 13 meciuri pentru FC Brașov pe prima scenă. El a schimbat foarte multe echipe de-a lungul carierei. Cele mai sonore nume din C.V. sunt Hajduk Split, NK Zagreb, Cibalia și St. Truiden (Belgia). În sezonul trecut el a evoluat în prima ligă din Bosnia-Herțegovina, la NK Vitez.

ACS Poli l-a testat și pe atacantul elvețiano-albanez Lokaj în această perioadă, dar a renunțat la el. În lotul timișorean pentru Liga I ar mai putea intra și Pedro Henrique, vârful brazilian sub contract cu timișorenii încearcă în această perioadă să ajungă la forma fizică cerută de tehnicianul Ionuț Popa.

1 COMENTARIU

  1. da, si in ce forma e? se pare ca asta primeste salariul numai ca se antreneaza si tine cure de slabire la ACS poli. sa vii cu +12 kg e o obraznicie, sa fie clar.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.