Vasile Holban, în vârstă de 30 de ani, a fost condamnat în urmă cu doi ani pentru tentativă de viol, iar acum a fost arestat din nou, pentru violarea unei femei de 41 de ani. Bărbatul s-a urcat în taxiul condus de victimă şi a agresat-o sexual, după ce i-a pus cuţitul la gât. Vasile Holban fusese eliberat din închisoare cu doar patru luni în urmă, scrie adevarul.ro.
Potrivit motivării oferite de instanţă la eliberare, „se constată că prin sentinţa penală nr. 2122/2014 a Judecătoriei Deva, condamnatului i s-a aplicat pedeapsa de 2 ani, 2 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tentative de viol, a cărei executare a început la data de 17 august 2014. Din pedeapsa aplicată, echivalentă cu 792 zile, condamnatul a executat, efectiv până la data discutării în comisie 612 zile ceea ce reprezintă 2/3 parte, iar prin adăugarea zilelor câştigate prin muncă prestată de 61 zile el a executat 2/3 parte din pedeapsa la care a fost condamnat. Considerând că din cuprinsul procesului verbal rezultă că susnumitul în timpul executării pedepsei a avut o comportare foarte bună, dând prin aceasta dovezi temeinice de îndreptare, instanţa hotărăşte liberarea condiţionată a condamnatului”.
Zilele trecute, o taximetristă din Deva a trecut prin momente cumplite, după ce a căzut victimă violatorului recidivist.
Femeia angajată a unei firme de taximetrie a reclamat la Poliţie că a fost solicitată de Vasile Holban, pe care nu îl cunoştea, să efectueze o cursă Deva – Bârsău. Ajunşi la destinaţie, sub ameninţarea unui cuţit, a fost obligată de clientul ei să întreţină raporturi sexuale cu el.
„Autorul ar fi agresat-o pe femeie pe un teren viran împădurit. Judecătoria Deva a dispus arestarea sa preventivă pentru o perioadă de 30 de zile, pentru săvârşirea infracţiunii de viol şi lipsire de libertate”, a declarat Laura Bradu, purtătoare de cuvânt a Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara, pentru adevarul.ro.
Antecedente violente
În urmă cu doi ani, Holban a fost reţinut pentru tentativă de viol şi agresiune asupra unei femei de 44 de ani, din Hărău. A intrat peste femeie în casă, i-a sfâşiat hainele şi a bătut-o şi încercat să o violeze. Femeia a reuşit să îl convingă să nu o mai lovească, spunându-i că e de acord să facă sex cu el. A fugit însă la vecini, de unde a sunat la 112. Tânărul a fost prins în timp ce se ascundea de poliţie în coteţul de găini.