Minor dispărut de acasă de mai bine de jumătate de an, găsit...

Minor dispărut de acasă de mai bine de jumătate de an, găsit la Timișoara. Ce le-a spus polițiștilor

0
DISTRIBUIȚI

MINOR-POLITIE-597x360

Un băiat în vârstă de 15 ani din comuna cărășeană Doclin, dat dispărut de familie acum șapte luni, a fost găsit la aproape 100 de kilometri distanță de casă, la Timișoara.

Agenții din cadrul Postului de Poliție Doclin au fost sesizați, la începutul acestui an, că minorul a dispărut în timp ce se afla cu animalele familiei pe câmp și, în urma activităților de căutare desfășurate de polițiști, minorul a fost găsit pe raza municipiului Timișoara.

La audieri, minorul a declarat că a plecat voluntar de la domiciliu, în urma unor discuții în contradictoriu avute cu membrii familiei.


În tot acest timp s-a deplasat pe raza localităților Tirol, Fizeș, Berzovia din Caraș-Severin, dar și pe raza altor localități din județul Timiș.

În perioada în care a lipsit, acesta nu a fost victima vreunei infracţiuni, nu a comis vreuna şi nu a suferit traume fizice sau psihice. Minorul a fost încredințat familiei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.