Companiile petroliere au în așteptare proiecte de peste 100 de milioane de dolari, ca urmare a faptului că nu se înțeleg cu proprietarii terenurilor unde ar urma să desfășoare lucrările de explorare și producție, a declarat, într-un interviu acordat AGERPRES, Sorin Gal, directorul general al Direcției Generale Gestionare, Evaluare și Concesionare Resurse/Rezerve Petrol din cadrul Agenției Naționale pentru Resurse Minerale (ANRM). În opinia sa, legislația din sectorul petrolier trebuie modificată cât mai repede, întrucât în acest moment prevederile legislative nu sunt suficient de clare pentru a rezolva situația. Sorin Gal a arătat că, în urma unor analize realizate de ANRM alături de asociațiile patronale ale investitorilor din industria de petrol, există premise pentru a fi desecretizate, pe viitor, toate informațiile geologice și acordurile petroliere din România.
– Cât de interesate mai sunt companiile petroliere de explorări, în contextul în care prețul petrolului este foarte scăzut?
– Chiar dacă în România se exploatează petrol de 160 de ani, încă mai există resurse și potențiale rezerve. Sigur că marile companii își rezervă dreptul de a renunța la unele zăcăminte care au un randament mai scăzut. Dar există companii mici care, datorită noilor tehnologii, cresc factorii de recuperare în zăcămintele deja exploatate și reușesc să extragă țiței la costuri mai mici decât marile companii.
– De ce ANRM scoate la licitație perimetre care au fost exploatate anterior de alte companii?
– ANRM reprezintă statul în domeniul explorării și al exploatării, precum și al concesiunii tuturor perimetrelor. În ultimii ani au apărut metode moderne de cercetare geologică — precum prospecțiunea seismică 3D, care aduce un plus de acuratețe în colectarea datelor—, au apărut metode moderne de foraj vertical, de stimulare a zăcămintelor mature, deci există un potențial care poate fi exploatat în continuare. ANRM are rolul de a colecta cât mai multă informație geologică, pentru că noi gestionăm Fondul Geologic Național și, pentru a completa FGN cu cât mai multe date, suntem obligați să scoatem la explorare, prin runde de licitație, cât mai multe perimetre. În urmă rundei 11, pe care o vom lansa cât mai curând, întreg perimetrul Marii Negre va fi licitat și concesionat. Deci vom finaliza toată zona Marii Negre, iar în România cred că vom avea undeva spre 90% din zonele cu potențial petrolier.
– În acest moment mai avem în România companii care derulează lucrări de explorare pentru a găsi gaze de șist?
– Nu mai există niciun perimetru și nicio lucrare care să aibă ca țintă gazul de șist. A existat o mare companie americană care și-a canalizat eforturile în această direcție, în Moldova și Dobrogea, dar acea companie s-a retras din România. În acest moment nu există niciun acord petrolier cu o companie care să facă explorări pentru gaze de șist.
– De ce ANRM nu face publice toate acordurile petroliere? De ce unele dintre ele sunt clasificate?
– La mijlocul anilor 2000, odată cu modificarea legii secretului de stat și apariția legii secretului de serviciu, ele au fost secretizate. Pe de altă parte, unele documentații care erau secret de stat au fost trecute într-o categorie inferioară, iar altele au fost desecretizate total. În ultimul an am trecut la o analiză alături de asociațiile patronale ale investitorilor din industria de petrol ROPEPCA și ARCOMN și există premise de a desecretiza prin ordin al președintelui ANRM toate informațiile geologice și acordurile petroliere din România cu păstrarea confidențialității anumitor date. În altă ordine de idei, tot ce s-a licitat la Runda a 10-a și tot ce s-a referit la zona de vest a țării nu vizează gazele de șist, ci doar hidrocarburile convenționale, care sunt exploatate acolo de mai bine de 50 de ani, iar companiile care lucrează acolo au cerut și cer în continuare desecretizarea acordurilor petroliere.
– Sunt foarte multe companii străine care sunt interesate de aceste perimetre. Care este cauza dezinteresului companiilor românești?
–Sunt puține companii românești de profil, avem doar doi mari jucători, Petrom și Romgaz. Companiile foarte mari se canalizează spre offshore, iar proiectele mai mici din zona de onshore se adresează companiilor mici, dar în acest moment nu prea există capital românesc. Sunt niște încercări, dar din păcate prea puține. Și atunci vin companiile străine care au în spate fonduri de investiții, iar acestea investesc în proiecte punctuale.
– Ce se întâmplă în cazul în care companiile nu reușesc să termine etapele de prospectare și de explorare?
– Companiile care câștigă o rundă publică de licitație își asumă un program minim obligatoriu. Acesta are în general o durată stabilită de doi-trei ani. În ofertă, urmează o fază opțională, faza a doua. În general, perioada de explorare este stabilită la 10 ani în noile acorduri petroliere. Acestea sunt încheiate, în baza Legii nr. 238, pe 30 de ani, cu posibilitatea de a fi prelungite pentru încă 15 ani. Companiile au deci posibilitatea ca timp de 45 ani să exploreze, să dezvolte și să exploateze, până la abandonarea zăcământului și închiderea acordului petrolier. Neîndeplinirea programului minim obligatoriu și neexecutarea lucrărilor din faza obligatorie duc la plata către bugetul de stat a tuturor operațiunilor petroliere neefectuate, care sunt cuantificate atât fizic, cât și financiar în oferta. Avem cazuri în care unele companii au plătit către bugetul de stat peste 10 milioane de dolari.
– Au existat cazuri de diferende între companiile petroliere și proprietarii de terenuri care refuză să le acorde acestora accesul pe teren.
La ce soluții apelează companiile?
– Pot intenta procese sau, prin organizații asociative, patronale, pot lansa inițiative de modificare a Legii petrolului, pot face memorii sau informări către diferitele structuri ale administrației publice centrale și locale. Din păcate, legea din România nu este foarte clară. Ne aflăm în situația în care avem un ou, proprietarii terenurilor au coajă, iar statul gălbenușul — asta spune Constituția. Proprietarul se opune că altcineva să vină să spargă coajă că să ajungă la gălbenuș. Noi căutăm soluții de a modifica Legea petrolului prin care să putem interveni în acest proces fără a afecta dreptul de proprietate, care este garantat de Constituție. Însă, aflându-ne în an electoral, eu sunt pesimist de rezolvarea pe termen scurt a problemelor..
– Când credeți că se vor rezolva aceste probleme legislative?
– De exemplu, Legea petrolului poate fi amendată printr-o ordonanță de urgență. Eu cred că este o urgență pentru că pe zona de explorare sunt blocate proiecte de peste 100 de milioane de dolari, iar pe orizontală și pe verticală efectul este mult mai mare. Toate companiile românești de foraj sunt în insolvență și sunt într-o situație critică. Vom ajunge, la un moment dat, să pierdem foarte multe locuri de muncă și venituri colectate la bugetul de stat din taxe și redevențe.
– Puteți estima câte locuri de muncă s-au pierdut până acum în această industrie?
– Nu pot să vă dau o estimare, dar pot să vă spun că fiecare loc de muncă din industria petrolului creează cel puțin cinci locuri de muncă în domeniul serviciilor.
– Se spune că statul nu câștigă destul de mult din punerea la dispoziție a acestor rezerve naturale pentru companiile petroliere. Care este punctul dumneavoastră de vedere?
– Sunt două lucruri complet diferite: redevențele și proiectul de impozitare a profitului companiilor petroliere. Din punctul nostru de vedere, redevențele, care sunt între 3,5% și 13,5%, reprezintă un venit sigur la bugetul statului și vor fi păstrate în noua lege. Sigur că toată lumea își dorește mult mai mulți bani, dar trebuie să luăm în considerație și situația internațională: prețul țițeiului nu mai este cel din 2013, când s-au inițiat cele trei ordonanțe (5, 6 și 7), care într-adevăr au contribuit substanțial la bugetul de stat, au adus venituri secundare generate de industria petrolieră, au creat locuri de muncă, etc.
În general, în ceea ce privește redevențele suntem undeva peste vecinii noștri membri ai UE. Sunt țări din UE care au redevență zero, pentru că au foarte multe zăcăminte mature. Costurile noastre de exploatare sunt foarte mari, avem un număr mare de sonde în producție, de peste 11.000, și cea mai mică producție de țiței per sondă din lume, de 9 barili. Dacă stabilești o redevență foarte mare, toate zăcămintele mature, câteva zeci, nu mai sunt rentabile economic și se vor închide. Și se vor pierde locuri de muncă, se pierd inclusiv acei bani care vin ca redevență la bugetul de stat, se pierd impozitele pe salarii, TVA etc.
În 2013, împreună cu FMI, Comisia Europeană și Banca Mondială s-a gândit o metodă modernă de taxare, pentru a avea stabilitate în domeniul petrolier. S-a intenționat de la început să ajungem la media europeană a taxării, în jur de 60%. Primul draft a fost trimis către cele două mari asociații patronale și urmează să ajungă la Ministerul Finanțelor răspunsul lor, după care va fi pus în dezbatere publică. Din punctul meu de vedere, oportunitatea proiectului trebuie foarte bine analizată, pentru că înainte vorbeam de un preț al barilului de petrol de 115 dolari, iar acum vorbim de 50 de dolari. În ianuarie a fost și 27 de dolari. Trebuie avut în vedere faptul că prețul gazelor a scăzut masiv, în acest moment vin gaze din import comparabil cu cel din producția internă și creează deja o problemă pentru companiile românești, și, nu în ultimul rând, consumul intern, care se află pe un trend descrescător.
– Companiile se plâng că la prelungirea unei faze a acordului petrolier, de la primirea avizului ANRM până la apariția hotărârii de guvern care consfințește prelungirea, se scurge un interval foarte mare. Cum se interpretează această situație: compania respectivă se oprește din activitate sau are voie să desfășoare activitatea prevăzută în acordul petrolier?
– Acordul petrolier este făcut pe 30 de ani. Expirarea unei faze obligatorii nu înseamnă o expirare sau o încetare a acordului. Acordul petrolier încetează în condițiile Legii petrolului, în urmă emiterii unei decizii de încetare — deci el rămâne valid. Sigur că acest interval ar trebui să nu existe sau să fie mult mai scurt. În procesul de avizare au fost niște sincope pe care le-am rezolvat între timp. Intervalul s-a scurtat deja, pentru că în urmă cu doi ani erau șapte ministere avizatoare, iar acum au mai rămas doar două.O soluție mult mai buna ar fi modificarea articolului 31 din Legea Petrolului pentru a da o mai mare libertate și responsabilitate ANRM în aplicarea legii și a normelor metodologice la legea petrolului.
– Ce se întâmplă cu un perimetru după exploatare?
– De ceea ce rămâne după exploatare se îngrijesc foarte multe autorități. În primul rând, pentru orice operațiune petrolieră există un aviz de mediu, orice sondă forată primește un aviz de gospodărire de la Apele Române și primește de la Mediu o autorizație. În momentul în care o sondă este abandonată, procesul începe din nou. Noi dăm acordul de abandonare, se face abandonarea sondei, tot terenul care a fost afectat se decopertează și se aduce pământ proaspăt. În general, în ariile agricole noi tăiem la 2,5 m sub nivelul solului și acoperim cu sol vegetal. Totul trebuie să rămână exact ca în momentul în care s-a forat sonda.
Când dăm decizia de încetare, facem control și facem poze, avem o notă de constatare de la Garda de Mediu și de la agențiile de mediu locale, avem o descărcare de obligații de mediu. Terenul se predă către primărie sau către proprietar printr-un proces-verbal, de către o comisie din care fac parte primăria, titularul de acord petrolier și cei de la Mediu.
Bineînțeles că mai sunt sincope, eu primesc săptămânal reclamații, de pildă sunt sonde care au fost abandonate în anii 60 și care nici n-au fost puse niciodată în producție. Un titular de acord petrolier este direct răspunzător chiar și după încetarea acordului petrolier. Dacă se găsesc vicii ascunse sau apare o poluare accidentală la o sondă abandonată de companie, răspunderea este tot a companiei, pe principiul „poluatorul plătește”.
