Trei zile de folk la Gărâna. Vezi care este programul festivalului din...

Trei zile de folk la Gărâna. Vezi care este programul festivalului din Poiana Lupului

0
DISTRIBUIȚI
Nicu Covaci şi formaţia Phoenix vor susţine un concert în cadrul Gărâna Folk Fest
Nicu Covaci şi formaţia Phoenix vor susţine un concert în cadrul Gărâna Folk Fest

Între 12 şi 14 august Ranch-ul MusiCal din Poiana Lupului, locul unde vara se dă ora exactă în muzică, (atât în jazz, cât şi în folk şi, de anul acesta, şi în blues)  vor răsuna din nou acorduri de chitară.

Organizatorii, „Lupo Touring” şi „La scena”, promit ca ediţia acesta, a XI-a,  să fie una de excepţie.


Realizat cu sprijinul Consiliului Judeţean Caraş-Severin, festivalul aduce, pe scena din poiană,  nume consacrate ale folk-ului, artişti pe care publicul îi iubeşte şi i-a mai văzut la Gărâna (Mircea Baniciu, Vlady Cnejevici & Teo Boar, Ducu Bertzi, Mircea Vintilă, Nicu Alifantis, Zoia Alecu, Ţapinarii), precum şi câţiva artişti care vin pentru prima oară la acest eveniment (Punct ROM, Magda Puşcaş şi Cristi Iakab).

Noutatea este că anul acesta Gărâna Folk Fest va avea nu două, ci trei zile. Ultima zi este rezervată recitalului extraordinar al trupei Phoenix, în deschiderea căreia vor cânta foarte tinerii artişti Thea & The Skywalkers. Luciana Matei Plavoşin, creatoarea brandului Princess Melina, va fi prezentă, ca şi în ultimii doi ani, cu o colecţie dedicată special acestui eveniment.

Preţul biletelor este de 50 de  lei pentru o zi sau 120 lei pentru toate cele trei zile.

Vineri, de la ora 19.00, vor concerta Mircea Baniciu, Vlady Cnejevici & Teo Boar, Ducu Bertzi & Friends. Punct ROM şi Magda Puşcaş. Sâmbătă de la ora 18.30 va avea loc prezentare de modă Princess Melina by Luciana Matei Plavoşin, urmată de concerte cu Mircea Vintilă & Brambura, Nicu Alifantis, Zoia Alecu, Ţapinarii şi Cristi Iakab, iar duminică, de la ora 19.30 vor susţine recitaluri Thea & The Skywalker şi Phoenix.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.