Zeci de directori de școli din județul Timiș, SCHIMBAȚI din funcții. Care...

Zeci de directori de școli din județul Timiș, SCHIMBAȚI din funcții. Care este motivul

0
DISTRIBUIȚI

liceu pedagogic timisoara06_resize

Zeci de unități de învățământ din județul Timiș vor avea directori noi, de la începutul noului an școlar.

Aura Danielescu, inspectorul școlar general al județului Timiș, a anunțat că au fost avizate propunerile pe care le-a făcut, cu avizul consiliului de administrație al ISJ Timiș, pentru numirile în funcțiile de directori și directori adjuncți. Aceste numiri sunt valabile până la organizarea unui concurs, dar nu mai târziu de sfârșitul anului școlar. Astfel, numirea se face pentru cel mult un an școlar. În total, 19 directori au fost schimbați din funcții, plus alți 12 directori adjuncți.

Lista școlilor care vor avea directori noi din toamnă

Prin urmare, potrivit inspectoratului școlar general, începând cu data de 1 septembrie se pensionează trei directori, de la Colegiul Național „Coriolan Brediceanu” Lugoj, Școala Gimnazială Ghilad și Școala Gimnazială Beba Veche. De asemenea, nouă directori nu și-au mai dorit să conducă unitățile de învățământ și în anul școlar următor, invocând motive personale. Este vorba de directorii de la Școala Gimnazială Parța, Școala Gimnazială Șag, Liceul Teoretic Periam, Liceul Pedagogic „Carmen Sylva” Timișoara, Liceul Tehnologic „Romulus Paraschivoiu” Lovrin, Școala Gimnazială nr.


1 Timișoara, Școala Gimnazială Dudeștii Noi, Școala Gimnazială Sacoșu Turcesc și Școala Gimnazială Săcălaz.

Totodată, ISJ Timiș anunță că „din motive întemeiate, bazate pe o analiză clară, corectă și transparentă, inspectorul școlar general a propus consiliului de administrație emiterea avizului pentru numirea în funcții de conducere a unor noi colegi la Colegiul Tehnic «Valeriu Braniște» Lugoj, Liceul Tehnologic «Petre Mitroi» Biled, Școala Gimnazială Moravița și Școala Gimnazială Pietroasa”. De asemenea, directorul de la Școala Gimnazială nr. 4 Lugoj va ocupa funcția de director adjunct într-o altă unitate de învățământ, iar fostului director de la Școala Gimnazială de muzică „Filaret Barbu” din Lugoj, ISJ Timiș i-a acceptat revenirea pe funcție, după ce acesta s-a retras temporar din motive personale. Totodată, directorul de la Grădinița cu program prelungit Jimbolia s-a transferat cu catedra în alt județ, motiv pentru care a fost numită o altă persoană.

Aura Danielescu comunică și faptul că 12 unități de învățământ din Timiș au directori adjuncți noi din această toamnă. Este vorba de Liceul Teoretic Bartok Bela, Liceul Teoretic Periam, Școala Gimnazială nr. 27 Timișoara, Școala Gimnazială Teremia Mare, Liceul Tehnologic Deta, Liceul Tehnologic „Petre Mitroi” Biled, Liceul Tehnologic Transporturi Auto Timișoara, Liceul cu Program Sportiv Banatul, Liceul Teoretic Dudeștii Vechi, Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă „Constantin Păunescu” Recaș, Școala Gimnazială Satchinez și Școala Gimnazială Săcălaz.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.