Accident mortal marți dimineața în Timișoara. O femeie de 34 de ani și-a pierdut viața pe loc după ce mașina în care se afla, și care era condusă de un bărbat de 39 de ani, a fost implicată într-un accident pe strada Arieș din Timișoara. Mașina, un Alfa Romeo, era încărcată cu materiale de construcții și cutii cu vopsea și lavabil.
Potrivit martorilor, șoferul circula cu viteză foarte mare. A lovit inițial bordura, a fost proiectat într-un copac pe care l-a rupt, a ajuns apoi într-un stâlp de curent pe care l-a pus la pământ, iar ulterior a ajuns din nou pe carosabil, în mijlocul străzii. În urma impactului, locul accidentului, mașina și victimele au fost acoperite de vopsea albă.
În urma accidentului, pasagera din dreapta a murit pe loc. Șoferul, lovit la cap și plin de vopsea, a ieșit din mașină clătinându-se și a plecat. Martorii au încercat să îl oprească, dar acesta i-a înjurat și și-a văzut de drum.
Polițiștii l-au căutat deja la adresa unde locuiește, însă acesta nu a fost găsit acolo. Oamenii legii continuă cercertările pentru găsirea bărbatului care a fugit de la locul accidentului.
Pentru scoaterea victimei dintre fiarele contorsionate ale mașinii a fost nevoie de intervenția pompierilor de la Descarcerare.
UPDATE Poliția Timiș a anunțat că l-a prins pe șoferul fugar care va fi dus la Spitalul Județean Timișoara pentru recoltarea de probe biologice.
UPDATE 2 După producerea tragediei, șoferul s-a ascuns la niște prieteni, cărora le-a spus că a fost implicat într-un accident, dar nu că au fost și victime.
Femeia din mașină nu era soția lui, aceasta fiind plecată din localitate și venind astăzi la spital pentru a afla ce s-a întâmplat. Bărbatului, care este rănit, i s-au făcut mai multe analize, fiindu-i prelevate și probe biologice pentru pentru stabilirea alcoolemiei. În acest caz a fost deschis dosar penal pentru ucidere din culpă și părăsirea locului accidentului. Șoferul n-a vrut să facă nicio declarație și va fi internat în spital.
UPDATE 3 După ce a fost găsit de polițiști, bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, acesta indicând o alcoolemie de 0,34 mg/l în aerul expirat, la 7 ore după accident, fiind cercetat astfel și pentru conducere sub influența alcoolului.