Comuna arădeană Bârsa, aflată în partea de nord-est a judeţului, într-o frumoasă zonă din depresiunea Sebişului, încadrată de Munţii Codru Moma, Metaliferi şi Zarandului, este pentru iubitorii de natură şi aer curat un minunat loc de recreere. Potenţialul turistic al zonei este unul de excepţie, cu pâlcurile rămase din vechi şi întinse păduri, păşunile şi lunca Crişului şi munţii care se profilează în zare, oferind un peisaj de o rară frumuseţe.
Vegetaţia este foarte diversă, cuprinzând peste 215 specii, din care peste 60 sunt plante medicinale. Nu departe de malul Crişului, zona este străbătută de Canalul Morilor, construit între 1834 şi 1840, şi pe care, în 1835, a fost construită moara din localitate.
O veche aşezare românească
Aşezarea se află într-o zonă locuită din cele mai vechi timpuri. În 1862 s-a descoperit aici un tezaur monetar imens, despre care se spune că ar fi cuprins peste o mie de monede romane republicane şi imperiale şi copii ale acestora, din care prea puţine au fost însă salvate. La câţiva kilometri de Bârsa a fost descoperit valorosul tezaur dacic de la Şilindia, care cuprinde 729 monede de argint copiate după tetradrahmele greceşti, din care cea mai mare parte se află la muzeul din Arad, iar restul la cel din Oradea. Ambele denotă existenţa unei pături înstărite a locuitorilor, care practica un comerţ intens. După cucerirea romană, a existat aici un val de pământ cunoscut de localnici sub numele de Troian, care pornea din Munţii Codru Moma şi ajungea până pe Valea Mureşului.
În epoca medievală, sunt menţionaţi mai mulţi cnezi şi voievozi în valea Crişului Alb, iar localitatea Bârsa este atestată documentar la sfârşitul secolului al XV-lea, ca o aşezare care ţinea de cetatea Deznei. S-a aflat sub stăpânire turcească şi apoi habsburgică, beneficiind de privilegii deoarece se afla în sistemul militar de graniţă al imperiului. A făcut parte din întinsele posesiuni ale ducelui Rinaldo de Modena, apoi a devenit proprietate erarială, vândută în 1792, împreună cu alte sate, lui Leopold Kardetter, un negustor vienez îmbogăţit în timpul războaielor napoleoniene. După ce acesta a eşuat într-o afacere care l-a dus la faliment, aşezarea a fost cumpărată de Georgiu Tiberiu Takacs, un negustor macedo-român. Una din numeroasele ocupaţii tradiţionale ale locuitorilor din această aşezare cu locuitori români era şi olăritul, meşteşug cunoscut până în zilele noastre, Bârsa fiind un vestit centru ceramic, cunoscut chiar dincolo de hotarele ţării.
Vestit centru de olărit
Dezvoltarea acestui meşteşug a fost favorizat de existenţa unui pământ argilos care se găsea din belşug în hotarul comunei. La începutul secolului trecut, aşezarea număra peste 60 de familii de olari dar, treptat, numărul lor a scăzut, oalele de pământ nelipsite din gospodăriile ţărăneşti fiind înlocuite cu produse industriale. În centrul de olărit din Bârsa s-au lucrat doar vase nesmălţuite, a căror caracteristică a fost păstrarea unei tradiţii locale, fără influenţe din alte centre. Lutul se aducea cu căruţa în atelierele olarilor, unde începea prelucrarea lui. După ce era tăiat felii şi ţinut în apă, era amestecat cu nisip adus din apele Crişului şi cernut cu sita, şi frământat apoi temeinic.
Vasele, de diferite forme şi mărimi, de la blide şi ulcioare până la oluri de dus apa la câmp sau cante de câţiva litri, erau modelate apoi cu ajutorul roţii de olărit, numită la Bârsa „corâng” şi decorate în vrâste trase cu piaptănul sau cu buntatău’, o pensulă din păr de oaie folosită pentru trasarea liniilor mai late.
Doar linia groasă, sinusoidală, se trasa întotdeauna cu degetul. Pentru decor se foloseau numai două culori, alb şi negru. Culoarea albă se obţinea dintr-o piatră adusă de pe un deal care era pusă în apă, iar cea neagră din mangan de la Moneasa, zdrobit şi înmuiat în apă. Centrul de olărit din Bârsa a rămas, în a doua jumătate a secolului trecut, singurul din Ţara Crişurilor în care se mai aplica pe vase un brâu alveolar în relief ca element de decor. Vasele nesmălţuite erau arse o singură dată în cuptor, timp de 24 de ore. Bârsa nu mai are acum olari dar vasele de lut lucrate aici sunt considerate până astăzi ca fiind cea mai frumoasă ceramică roşie nesmălţuită din întreaga Românie.
Oaele şi blidele făcute de renumiţi olari din vechiul centru de ceramică Bârsa, vestit în toată zona Crişurilor, au aujuns în numeroase muzee din ţară şi străinătate. Un muzeu care adăposteşte ceramică lucrată de meşteri locali se află chiar în comună, ca o mărturie a acestei străvechi îndeletniciri care a adus faimă aşezării.
Aşezarea mai este renumită şi pentru corul ţăranilor şi formaţia de căluşeri, celebră pentru jocul pe melodia „Banul Mărăcine”, ambele fiind menţionate încă de la începutul secolului trecut.
Surse foto: voci.ro, virtualarad.net, glsa.ro
