Ce face românul când se plictiseşte? Pune de-un festival…

Aţi observat desigur, că-n ultima vreme România a fost invadată de festivaluri. De la unele dedicate băutorilor de whisky, până la cele dedicate clătitelor, evenimentele trâmbiţate drept festivaluri s-au înmulţit îngrijorător de mult. S-a ajuns într-acolo, încât la câţiva kilometri de Timişoara s-a organizat şi-un festival al papanaşilor. Iar la faţa locului exista un comerciant care vindea această chestie.

Revenind la festivalurile noastre de toate zilele, duminica trecută prin Piaţa Traian ar fi trebuit să se desfăşoare un festival numit Fabric. Cu multe trupe invitate, cu multe activităţi anunţate, cu bilete de intrare, cu multă vâlvă în online. Iniţiativa părea cât se poate de interesantă, pe hârtie. Se vehicula şi ideea externalizării locurilor de concerte din Timişoara şi multe alte chestiuni pozitive. Practic, evenimentul a fost un eşec. Nu a mai cântat nimeni, fiindcă nu a existat scenă la faţa locului, iar multele activităţi s-au redus la câteva. Evenimentul a fost pus la cale de cineva care nu are experienţă în organizarea de spectacole. Câţiva artişti invitaţi, care au mai trecut prin „multe“ asemenea evenimente, au început să devină neîncrezători încă înainte de startul Fabric. Pe bună dreptate, fiindcă dacă te-ai fript cu ciorbă sufli şi-n iaurt. Şi uite aşa, încet – încet, aproape toţi artiştii au declinat invitaţia de a participa. Drept urmare, organizatorul evenimentului a început să dea vina pe „hateri“ pentru nereuşita festivalului.

Categoric, avem ceva hateri prin urbe, dar să dai vina pe ei atunci când tu greşeşti din cauza propriei lipse de experiență e cât se poate de bizar. Asta ca să mă exprim elegant.

Aparent, e uşor să clădeşti un festival. Cunoşti nişte lume, te învârţi după nişte sponsori… şi reuşita e garantată. Dar practic nu e aşa. Showbiz-ul românesc are particularităţile lui. Unele chestiuni din acest showbiz autohton sunt cât se poate de incorecte, dar asta e altă discuţie. Ideea e că dacă vrei să faci un festival în România, trebuie să te adaptezi la realităţile de aici. Trebuie să ai „know how” şi „perspicacitate“. Trebuie să te pricepi. Nu ajunge să ai bunăvoinţă şi să cunoşti câţiva oameni din branşă.

În Timişoara – şi pun pariu că în întreaga ţară – mai există destui oameni care au impresia că sunt „connaisseurs“ în organizare de evenimente. Şi care nu ştiu defel cu ce se mănâncă această „artă“. Da, nu zâmbiţi, nu e deloc uşor să faci un festival să meargă „şnur“. Pe scurt, au mai fost festivaluri – fantomă şi probabil vor mai fi. Iar atunci când festivalul cu pricina e făcut din bani privaţi, rămâne doar… povestea.

Problema este însă atunci când în ecuaţie intervin şi fonduri publice. Acum nu a fost cazul, deşi pe afişe erau trecuţi şi instituţii ale statului. Dar, având în vedere faptul că Timişoara a primit un „tort“ numit Capitala Culturală Europeană 2021, ne putem aştepta ca pe viitor oraşul nostru să fie împânzit de „organizatori de festivaluri“. Nu pot decât să sper că oamenii care decid cum se taie feliile de tort să facă diferenţa între cei valabili şi restul lumii. Logic, e nevoie de competenţă atunci când pui la cale un festival. Practic, lucrurile nu stau chiar aşa. Carevasăzică, la fel de logic este că e nevoie de oameni competenţi şi atunci când se taie tortul. Când se oferă bănuţi pentru finanţarea diverselor evenimente culturale. Avem nevoie de un manager cultural şi de oameni cu experienţă în aşa ceva. Altfel, putem să ne lamentăm degeaba pe la colţuri şi să dăm vina pe hateri că-n Timişoara se întâmplă lucruri mai puţin plăcute.