Cei mai buni elevi la fizică din Timişoara, aşteptaţi să participe la...

Cei mai buni elevi la fizică din Timişoara, aşteptaţi să participe la cursuri gratuite în cadrul unui centru de pregătire pentru performanţă. Cum se pot înscrie

0
DISTRIBUIȚI
fizica
La Timişoara s-a deschis un centru de pregătire la fizică.

Cei mai buni elevi la fizică din Timişoara, care doresc să participe la olimpiade, şi nu numai, pot să se înscrie în cadrul unui centru de pregătire pentru performanţă care s-a deschis în capitala Banatului recent. La centrul „Hai la Olimpiadă!”, copiii cu rezultate şcolare deosebite vor primi lecţii gratuite din partea unor profesori dedicaţi. Centrul de pregătire pentru performanţă la Fizică este cel de-al treilea deschis în Timişoara, după cele la Matematică şi Informatică, de către o companie privată.

Cum se fac înscrierile

„În Centrele de pregătire pentru performanță ‘Hai la Olimpiadă!’, pregătirea elevilor este asigurată de cei mai buni profesori din oraș. Continuăm să punem în valoare comunitatea dascălilor dedicați, care pot să ghideze copiii pentru întrebările lumii de mâine.


Cursurile în centre sunt gratuite și, pentru a putea participa la aceste cursuri, elevii cu cele mai bune rezultate la concursurile școlare participă la o testare. În acest an școlar, suntem prezenți în 10 orașe și ne-am propus ca, până în 2020, să avem astfel de centre în cel puțin 30 de orașe din țară și să ajungem la cel puțin 5.000 de copiii care pot și vor să se pregătească la un nivel peste medie”, a declarat Tudor Vlad, reprezentant al companiei.

Elevii din Timișoara care au rezultate bune atât la Matematică, Informatică sau Fizică, cât și la concursurile școlare își pot duce pasiunea la următorul nivel și se pot înscrie online la testările pentru selecția în centrele de pregătire pentru performanță „Hai la Olimpiadă!”.

În anul şcolar trecut, 1.882 de elevi s-au pregătit săptămânal în centrele de performanță din București, Constanța, Buzău, Iași, Brașov, Cluj și Timișoara, sub îndrumarea a 154 de profesori.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.