La Universitatea Politehnica din Timișoara, doar jumătate din studenții înscriși în primul...

La Universitatea Politehnica din Timișoara, doar jumătate din studenții înscriși în primul an ajung și la finalul facultății. De ce fug tinerii străini de UPT

1
DISTRIBUIȚI
studenti
Cursurile la Universitatea Politehnica din Timișoara încep în 26 septembrie.

După Universitatea de Medicină din Timișoara, și Universitatea Politehnica își deschide porțile pentru studenți. Potrivit rectorului instituției, cursurile încep pentru cei aproape 13.000 de tineri înscriși luni, 26 septembrie. Viorel Șerban se plânge de faptul că instituția pe care o conduce are mulți studenți reînmatriculați, adică care repetă anul universitar, pentru că nu s-au prezentat la examene sau pentru că nu au reușit să le promoveze.

Studenții străini fug de Universitatea Politehnica din Timișoara

„Numărul destul de mare al studenților reînmatriculați arată cât de exigentă este această școală.


Din păcate, ne încadrăm în coordonatele europene legat de numărul studenților care termină facultatea. La Universitatea Politehnica din Timișoara, 40-50% din studenții care încep anul 1 și ajung în anul 4. În jur de 50-60% pleacă. Unii încearcă să ajungă din urmă, repetă anul universitar, alții renunță”, a explicat Viorel Șerban.

Rectorul Universității Politehnica din Timișoara spune că în instituție se înscriu destul de puțini studenți străini. Majoritatea sunt din Republica Moldova, iar din țările non-europene mai deloc. „Nimeni nu va veni în România atât timp cât Parlamentul nu a reușit să depășească condiția elementară de a cere unui student 230 euro pe lună taxă. Dacă merge în Austria, i se cere 500 euro, în Germania nu i se cere nimic. Noi am forțat lucrurile și am făcut eforturi să aducem studenți din Pakistan, prin intermediul unor parteneriate. Au venit 60-80 de studenți, i-am înscris la programele în limba engleză, majoritatea au dorit la Facultatea de Electronică și Telecomunicații. La 5 ianuarie, nu știu dacă au mai rămas doi, restul au plecat. Au spus că școala la Politehnica e prea grea pentru ei. N-au părăsit țara, s-au transferat la alte universități din Timișoara, iar majoritatea au mers la București, la ASE. De la inginerie au trecut la economie”, a mai precizat rectorul Viorel Șerban.

1 COMENTARIU

  1. Am terminat la POLI acum 30 de ani. Din cei 100 si ceva de romani si vreo 30 de straini care am inceput, am terminat tot 100 dar cca 40 s-au schimbat in anul 3 si 1 strain stingher. Si pe atunci anul era an, nu dadeai examene in anul 5 din anul 1.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.