Cum a fost marea deportare în Bărăgan și cea au avut de suferit aromânii, vor afla bănățenii azi și mâine. Caravana-meeting „Aromânii din Banat: din deplasare în deportare” a început sâmbătă la Timişoara.
Caravana a pornit sâmbătă dimineaţa, la ora 10.00, de la sediul Societăţii Timişoara, şi va parcurge mai multe localităţi unde trăiesc aromâni şi de unde unii au fost deportaţi în Bărăgan în anul 1951: Becicherec, Biled, Lovrin, Tomnatic etc. La ora 19.00, la salonul Vega, Smaranda Vultur și mai mulţi foşti deportaţi si invitati vor lua cuvântul.
Tot la sediul acestei societăţi va fi deschisă o expoziţie de fotografie pe toată durata evenimentului organizat de Filiala Timişoara a Comunităţii Aromânilor din România şi alte asociaţii aromâne din ţară.
Duminică, la ora 10.00 va avea loc parte a doua a mărturiilor și a discuțiilor în legătură cu deportarea în Baragan în general, și a aromânilor și megleniților în particular.
„Să ne amintim: septembrie 1940, Cedarea Cadrilaterului, familile de colonişti aromâni si megleniţi venite în Dobrogea nouă din Bulgaria, Grecia şi Albania în perioada 1925-1932 sunt evacuate şi răspândite în România, unele dintre ele ajungând în Banat; zece ani mai târziu, în iunie 1951, împreună cu mulţi alţi români, şvabi, sârbi… 3.557 macedonieni sunt deportaţi în Bărăgan. Declanşată în contextul conflictului între Comintern şi direcţia iugoslavă, această operaţie urmărea de asemenea «igienizarea» Banatului prin curăţarea etnică a germanilor, a sârbilor, a aromânilor… şi neutralizarea unor categorii sociale periculoase în ochii comuniştilor.
Ea a fost numită oficial «dislocare». Pentru macedoneni, era vorba de o nouă dislocare dacă ne gândim la deplasarea forţată care avusese loc cu zece ani înainte. Ei vor avea dreptul chiar şi la o nouă colonizare, a câmpiei Bărăganului de data asta, o regiune subdezvoltată a cărei punere în valoare necesita mână de lucru supusă, redusă la sclavaj. Acesta a fost, la nivelul României, una dintre faţetele «gulagului». Unii şi-au pierdut sănătatea, alţii au murit, toţi şi-au văzut cariera compromisă, obligaţi fiind după «eliberare», în 1956, să o ia de la capăt şi să ascundă nedreptatea şi abuzul suferit ca să-şi croiască un drum în viaţă”, transmit reprezentanții Societății Timișoara.
