Președintele României, Klaus Iohannis, așteptat la Timișoara, la începutul lunii octombrie. Care...

Președintele României, Klaus Iohannis, așteptat la Timișoara, la începutul lunii octombrie. Care este scopul vizitei

0
DISTRIBUIȚI
iohannis 02
Klaus Iohannis vine la Timișoara.

Președintele României este așteptat, la începutul săptămânii viitoare, la Timișoara. Potrivit purtătorului de cuvânt al președintelui, Mădălina Dobrovolschi, care a susținut, astăzi, o declarație de presă la Palatul Cotroceni, Klaus Iohannis vine în capitala Banatului în data de 3 octombrie.

„Domnul Președinte, Klaus Iohannis, va participa pe 3 octombrie la Timișoara, la deschiderea anului universitar.


Evident, acest lucru vine și în contextul în care Timișoara a primit titlul de Capitală Europeană 2021 și este un loc cu o semnificație deosebită. Domnul Președinte cunoaște ce înseamnă responsabilitatea și munca pe care o presupune un astfel de proiect, având drept experiență Sibiu — Capitală Europeană și prezența în Timișoara la deschiderea anului universitar este încă un semn de susținere pentru ceea ce înseamnă acest proiect foarte important pentru Timișoara, dar evident și pentru România”, a declarat Mădălina Dobrovolschi.

Programul vizitei președintelui României la Timișoara va fi stabilit în cursul zilei de astăzi. Cel mai probabil, Klaus Iohannis va participa la o dezbatere pe tema „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii”, la care vor fi prezenți și ministrul Culturii, dar și cel al Educației.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.