Iosif cel Nou de la Partoș este singurul sfânt al Banatului, iar azi e celebrat de întreaga suflare ortodoxă. Despre el se știe că a salvat Timișoara din flăcări. Fost mitropolit, acesta a făcut minuni încă din timpul vieții, iar credincioșii de azi spun că sfântul continuă să-i ajute pe cei care se roagă sincer.
Iosif, care a trăit între anii 1568 și 1656, tămăduia bolnavii, ologii şi ciungii, prin punerea mâinilor sale așezate pe capetele suferinzilor.
El a fost mitropolitul Timişoarei, și a reușit să stingă prin rugăciuni un incendiu care mistuise toată partea de vest a orașului și cu care pompierii se luptau fără succes de o săptămână. Trei zile și trei nopți s-a rugat mitropolitul cu brațele ridicate la cer. Trei zile și trei nopți a implorat, cu lacrimi în ohi, grația divină. Dumnezeu l-a ascultat, și a trimis peste Timișoara o ploaie puternică, ce a stins toate flăcările. Când s-a uitat în palmele sale, Iosif a văzut că în ele apăruse semnul crucii, asemeni unor arsuri.
Ultimii trei ani din viață şi i-a petrecut retras la mănăstirea de la Partoş, în judeţul Timiş. Când a murit, spun documentele vremii, clopotele bisericii au început să bată singure. Iosif de la Partoș a fost înhumat simplu, cum a dorit: fără sicriu și fără fast, doar cu o cărămidă sub cap. Aceasta a fost ultima sa dorință. “Din pământ am fost făcut şi în pământ voi merge”, spunea, în timpul vieții, sfântul.
Documentele Mitropoliei Banatului arată că în toamna lui 1956, când trupul sfântului a fost deshumat, toți cei prezenți au sesizat că moaștele erau parfumate. Se spune că în drumul lor spre Catedrala Mitropolitană din Timișoara, moaştele frumos mirositoare ale sfântului, au tămăduit zeci de bolnavi credincioşi.
” La ceasurile 2 ale zilei, în emoţia ce stăpânea puternic pe cei de faţă, s-a descoperit la adâncimea de 57 cm de la nivelul podelei, în pământ neumblat, braţele încrucişate, parcă într-o neîntreruptă rugăciune, ale aceluia care, chip al bunătăţii şi suferinţei, ostenitor în rugă fierbinte şi în duh de viaţă înălţător, după cum mărturiseşte şi troparul scris pe icoana cu chipul Sfântului, a săvârşit în trăirea pământească şi în cea nemuritoare după înveşnicire, vindecări minunate şi fără număr.
Mireasma sfinţeniei şi prospeţimea moaştelor au ridicat sufletele ce au încercat simţăminte de evlavie necunoscute vreodată. Am trăit momente de o măreţie cu neputinţă de uitat. Sub stăpânirea acestor clipe de într-aripare duhovnicească, sfintele moaşte, pline de strălucire, primesc mângâierea luminii după veacuri de odihnire în ţărâna din faţa sfântului altar, spre care îi era îndreptată prea cinstita faţă”, se arată în procesul – verbal luat pe 6 septembrie 1956, la deshumarea osemintelor sfântului Iosif cel Nou de la Partoș. Pe 6 otombrie, același an, 1956, Justinian, Patriarh al României, Locţiitor al Cezareei Capadochiei, Mitropolit al Ungro-Vlahiei şi Arhiepiscop al Bucureştilor, l-a canonixat pe sfânt. ”Hotărâm împreună cu Duhul Sfânt, ca de acum înainte, Părintele nostru Iosif, să se numere cu sfinţii şi să se cinstească cu toată cuviinţa în rândul Sfinţilor Ierarhi, în cuprinsul Mitropoliei Banatului, cu numele de Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş. Drept zi de prăznuire a Sfântului Ierarh Iosif cel Nou, aşezăm ziua de 15 septembrie şi orânduim ca numele lui să fie trecut în Sinaxar şi în calendarul bisericesc, la ziua arătată. De asemenea orânduim ca viaţa, slujba şi icoana sfântului, care au fost întocmite şi aprobate din vreme de către Sfântul Sinod, să se tipărească aparte şi să fie primite cu toată evlavia de către dreptcredincioşii creştini. Încă mai hotărâm şi aceea, ca sfintele lui oseminte să fie aduse în sfânta mănăstire Partoş şi aşezate în Catedrala Mitropolitană din Timişoara, iar icoana Sfântului Iosif cel Nou să fie aşezată împreună cu icoanele celorlalţi sfinţi la locul cuvenit în bisericile ce se vor zugrăvi de acum înainte în cuprinsul Mitropoliei Banatului. Şi ca evlavia sfintelor locaşuri de închinare, să fie sporită şi prin chemarea şi lucrarea noului sfânt, rânduim ca bisericile care ar voi, să-şi poată lua hramul Sf. Iosif cel Nou, şi totodată, ca hramul de acum al bisericii mântuirii Partoş şi al Catedralei Mitropolitane din Timişoara, să se adaoge şi acela al Sf. Iosif cel Nou”, se arată în actul de canonizare.
