Timişoreanca Maryliss, după prestaţia de la Vocea României: „Dorinţa mea este să...

Timişoreanca Maryliss, după prestaţia de la Vocea României: „Dorinţa mea este să rămân în concurs cât mai multe etape“ VIDEO

0
DISTRIBUIȚI
Timişoreanca Maria-Eliza Avrămescu (Maryliss) a reuşit să impresioneze juriul emisiunii „Vocea României“
Timişoreanca Maria-Eliza Avrămescu (Maryliss) a reuşit să impresioneze juriul emisiunii „Vocea României“

Timişoreanca Maria-Eliza Avrămescu (cunoscută şi sub numele de scenă Maryliss) a reuşit să impresioneze juriul emisiunii „Vocea României“ prin prestaţia scenică foarte plăcută şi a reuşit să întoarcă toate cele patru scaune ale juraţilor.

În privinţa aşteptărilor pe care le are de la acest concurs, solista ne-a declarat: „În primul rând, orice concurs reprezintă pentru un artist, mai mult sau mai puţin consacrat, o posibilitate de a-şi testa calităţile interpretative în confruntarea cu alţi artişti, în faţa unui juriu de specialitate. În al doilea rând, i se oferă şansa de a fi remarcat şi de a se face cunoscut atât în mediile de specialitate, cât şi în rândurile unui public larg şi diversificat. În cazul acestui concurs, având în vedere anvergura sa, la nivel naţional şi internaţional. Dorinţa mea este să rămân în acest concurs cât mai multe etape. Posibilitatea pe care mi-o oferă de a fi antrenată de artişti consacraţi, cu mare experienţă profesională şi cu performanţe notabile, reprezintă visul meu în acest moment, convinsă fiind că această experienţă mă va ajuta foarte mult în dezvoltarea carierei muzicale“, a spus Maryliss.

După mai multe experienţe muzicale, individuale şi de grup, în prezent, în jurul ei, se dezvoltă proiectul „Cover up” în următoarea componenţă: Cosmin Motişan-chitară bass, Silviu-Dan Iliescu – chitară, Florin Crâncu – tobe şi Daniel Biru – clape.


În ceea ce priveşte cel mai important pas din cariera ei, artista nominalizează cele două recitaluri pe care le-a susţinut alături de trupa VUNK. „De departe, cel mai important moment al carierei mele de până acum l-au reprezentat cele două concerte, de la Timişoara şi de la Drobeta-Turnu Severin, pe care le-am susţinut alături de consacrata trupă VUNK, în cadrul cărora am cântat, melodia „Numai la doi”. Remarcabil este faptul că propunerea de colaborare a venit de la solistul vocal al formaţiei, nimeni altul decât celebrul Cornel Ilie. Momentan, activez în cadrul trupei „Cover up”. Mă bucur că am parte de colegi foarte talentaţi, cu mulţi ani de experienţă pe scenă şi îmi face plăcere să primesc sfaturi sau să împărtăşesc cu ei experienţele mele artistice. Aş fi onorată dacă mi s-ar propune să cânt cu cineva foarte cunoscut, pe viitor. Nu mă pot gândi la cineva anume. Cred că tot ce trebuie să se întâmple, se va întâmpla! Sunt deschisă la orice colaborare serioasă din care să pot adăuga experienţă benefică activităţii mele“, a mai Maryliss.

Şi pentru că scena trupelor care abordează cover-uri în Timişoara este tot mai animată, am fost curioşi să aflăm părerea ei visavis de prestaţia acestora. „Pe fondul cererilor tot mai crescute de petreceri din partea publicului, în ultimul timp, au apărut foarte multe trupe din zona de cover-uri. Foarte puţine dintre acestea au şi piese proprii, cele mai multe mergând, exclusiv, pe preluări mai mult sau mai puţin reuşite. Nu prea există diversitate. În general, sunt cântate piesele comerciale şi mai puţin piesele valoroase din punct de vedere stilistic. Cred că pot fi numărate pe degetele de la o mână trupele care cântă bine şi delectează publicul cu adevărate show-uri. Pe viitor, îmi doresc ca în potofoliul meu muzical, alături de primul meu single „Nu renunţa”, să am cât mai multe piese proprii pe care să le promovez pe mass-media. De asemenea, îmi doresc să fiu sănătoasă, să am puterea de a-mi urma visele, să am răbdare şi să rămân mereu optimistă. Restul o să vină de la sine“, este de părere cântăreața.

Maryliss va susţine, alături de colegii ei din trupa Cover Up, un concert astăzi, 27 septembrie, de la ora 20.00, la Berăria 700.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.