Anunţ surpriză făcut de Alina Gorghiu cu privire la candidatura ei pentru...

Anunţ surpriză făcut de Alina Gorghiu cu privire la candidatura ei pentru Senat în Timiş. Ce spune şefa PNL despre finalizarea listelor

1
DISTRIBUIȚI

nicolae robu alina gorghiu pnl (1)

Preşedintele PNL a fost prezent astăzi în Timiş, acolo unde a susţinut o conferinţă de presă, eveniment care nu a lămurit, însă, situația candidaturii Alinei Gorghiu pentru Senat pe listele din Timiş.

„Am primit cu foarte multă încântare invitația organizației de a candida. Sunt onorată că există această invitație, sunt argumente puternice ca eu să candidez în județul Timiș să candidez la Senat, însă există o ședință astăzi la 15.30 a BPJ, unde vor avea loc discuţii cu primarii pentru a lua cea mai bună decizie cu privire la candidaturile în judeţul Timiş. Validarea listelor la nivel naţional se va face luni. Avem un BPN convocat la ora 16.00 şi cred că atunci vom fi în măsură cu toţii să spunem concluziile cu privire la tot ce înseamnă candidaturile PNL”, a declarat aceasta.

În legătură cu supărările primarilor timișeni din vechiul PDL, care nu au reuşit să îl impună pe Petru Roman ca şi candidat pe poziția a treia pentru Camera Deputaților, Gorghiu a explicat că „eu am discutat cu primarii din judeţul Timiş şi m-am simţit într-un fel candidatul acestor primari, pentru că dacă am găsit un numitor comun în pretenţiile domniilor lor de altfel legitime, acel numitor comun a fost că preşedintele partidului ar face bine să candideze în judeţ.


(…) Nu mi s-a părut că mai există vreun fel de tensiune sau vreun grup, şi după ziua de luni veţi vedea că toţi suntem dispuşi să tragem la aceeaşi căruţă”.

Primarul Timişoarei, Nicolae Robu, a declarat şi el că pe lista PNL nu va figura niciun candidat care are probleme cu legea.

Întrebată daca exista posibilitatea ca pe listele PNL Timiş să apară un nou candidat de la Bucureşti, Gorghiu a spus că nu i se pare normal să facă astfel de anunţuri în conferinţe de presă, fără să fie discutate mai întâi cu membrii de partid.

Discutând despre posibili candidaţi din guvernul Cioloş pe listele PNL, Gorghiu a spus că în principiu doreşte ca miniștrii să își încheie mandatele, ca dovadă de respect față de cetățeni. Mai mult, liderul liberal spune că în România campaniile electorale sunt extrem de dure şi solicitante. „Dacă voi rămâne să candidez, o să fac un apel ferm la o campanie elegantă. cu mesaje civilizate. Fiecare are destul spaţiu să îşi prezinte ideile şi proiectele fără să ajungem să ne ponegrim, să ne bălăcărim”, a adăugat preşedintele PNL.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.