ASU Politehnica, victorie mai clară cu Pâncota la revenirea pe ”Știința”. Mama...

ASU Politehnica, victorie mai clară cu Pâncota la revenirea pe ”Știința”. Mama Mia a realizat surpriza și îi însoțește pe alb-violeți în 16-imile Cupei României GALERIE FOTO

0
DISTRIBUIȚI
ASU Politehnica s-a bucurat din nou de o victorie pe ”Știința”
ASU Politehnica s-a bucurat din nou de o victorie pe ”Știința”

ASU Politehnica Timișoara, cu doi debutanți printre titulari, a dispus fără probleme de Șoimii Pâncota în turul IV al Cupei României. A fost un 6-1 (2-0) categoric la revenirea alb-violeților pe arena ”Știința”, destul de slab populată totuși din cauza vremii și a orei de disputare. Bădăuță, cu un hattrick, Niță, Dănăricu și Denis Băban, ultimul fiind chiar la primul joc oficial pentru echipa suporterilor, au fost marcatorii gazdelor.

Pâncota, deși teoretic a mai luat jucători, a avut la duelul de Cupă doar cinci rezerve, printre care și remarcatul din campionat, Sliti Taider. ASU Poli s-a ”urcat” peste adversar din primele minute. Teuț și Telescu au apărut la finalizare, dar Bădăuță s-a ”lipit” la gol pe terenul favorit. Atacantul timișorenilor a punctat azi de trei ori în prima repriză, un hattrick cu toate ”assist-urile” venind de la Răzvan Ghinescu. Prima reușită a fost cu capul în minutul 12 la cornerul lui Ghinescu. A doua în minutul 23 când a agățat și a concretizat mingea oferită de același mijlocaș iar a treia, la șapte minute de la reluarea jocului după pauză, la o centrare din banda stângă. În plus, tot Bădăuță, dar și Niță, au mai irosit șanse de gol. Cel din urmă a marcat în cele din urmă după o oră de joc dintr-un penalty obținut tot de el. Oaspeții au redus din diferență prin una dintre ultimele achiziții, care nici nu a fost încă legitimat cum trebuie. Japonezul Gentaro Murakami, care și-a încercat norocul și la ASU Poli, l-a învins pe grecul Markos Gkakos, debutant și el, în minutul 70. Peste doar două minute nou intratul la alb-violeți, Dănăricu, a marcat pentru 5-1. Iar scorul final a fost stabilit de Denis Băban, fiul fostului bomber al lui Poli reușind astfel un debut cu gol la pasa aceluiași ”Ghine”. La timișoreni au mai intrat două nume nefolosite în campionat. Tânărul Patrick Peter, care a prins meciuri și în C, dar și atacantul sosit la juniori via Banatul, Darius Neamțu, înalt și cu destule calități, dar și cu ghinion azi în fața lui Horvath. Altfel, tabela dinspre ”Pârvan” putea indica chiar și un număr cu două cifre în dreptul amfitrionilor.

Până la urmă un antrenament reușit pentru ASU Poli, mai ales în privința moralului înaintea întâlnirii cu solida Sepsi Sf. Gheorghe în Liga a II-a. În campionat, la Șiria, Șoimii Pâncota a fost învinsă ”doar” cu 3-0 de timișoreni. Alb-violeții așteaptă acum și un adversar de Liga I în următorul tur al Cupei.

ASU Politehnica Timișoara: M. Gkakos – Stefanovici, Telescu (cpt.), Bilia, Niță – M. Stancu – Teuț (55 Dănăricu), Țugui (71 Peter), D. Băban, Ghinescu – Bădăuță (62 Neamțu). Antrenor: Sorin Brîndescu.

Șoimii Pâncota: Horvath – Stelitano (cpt.), Țugulescu, Vulpe, Bogdan – Farcaș, Ursoi, Pătrașcu, Sg. Ianc – Stoichițoiu (46 D. Lung), Randy (60 Murakami). Antrenor: Nikola Jovanic.

”Aici ne simțim acasă”

Deși ”Știința” nu a fost plină, revenirea lui ASU Poli aici pare de bun augur.


”Deși terenul e foarte greu, aici ne simțim acasă”, a concluzionat la final antrenorul Sorin Brîndescu. Tehnicianul alb-violeților s-a referit și la jucătorii aflați la debutul oficial în noul sezon. ”Așa am gândit acest meci de Cupă, să le dăm șansa și celor care nu au avut ocazia să o facă și în campionat. S-au achitat bine de sarcini, le-am oferit un meci întreg ca să vedem potențialul lotului. Am jucat bine, dar trebuie să ținem cont și de nivelul adversarului de azi. Ne dorim să avem victorii și în campionat, ne ajută poate și la moral. Azi au debutat doi juniori de perspectivă, vor avea nevoie de meciuri, trebuie să-i aruncăm în luptă, dar avem nevoie și de liniște pentru a face asta. Neamțu e un junior născut în 98, transferat prin grupa de juniori de la LPS Banatul. Se antrenează de o lună zi de zi cu prima echipă. Trebuie avut răbdare cu astfel de jucători”, a declarat Brîndescu.

De partea cealaltă, noul antrenor al oaspeților, sârbul Nikola Jovic consideră că nu are încă un lot destul de puternic la Șoimii Pâncota. ”Nu ne-a prins bine acest joc. Am hotărât de când am venit să dăm șanse juniorilor… Lotul nu ne permite să abordăm pe două planuri. Sunt mulțumit că am înscris și un gol din acțiune după acel penalty din campionat. Sunt mulțumit de Murakami, e un jucător bun. Obiectivul nostru e salvarea de la retrogradare. Situația e foarte dificilă, avem puțină experiență, dar sperăm la mai bine”, a spus Nikola Jovic

Mama Mia Becicherecu Mic a eliminat-o pe UTA BD

Concomitent cu partida de pe ”Ștința”, la Gara Mare ”pizzerii” au primit replica altor arădeni. Mama Mia Becicherecu Mic nu a arătat trac în fața divizionarei secunde și a produs ”șocul” turului învingând-o pe UTA Bătrâna Doamnă cu 2-1 (1-0). A fost mai întâi 2-0 în urma reușitelor lui Sturz și Ponce Jr.. Oaspeții, care au abordat partida fără titularii obișnuiți, au punctat în prelungirile meciului prin Costin.

16-imile de finală sunt programate în jurul datei de 26 octombrie, rundă în care intră în luptă și trupele de Liga I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.