Jumătate din apartamentele destinate medicilor rezidenţi din Timişoara, ocupate de asistente şi...

Jumătate din apartamentele destinate medicilor rezidenţi din Timişoara, ocupate de asistente şi chimişti. La cine va apela șeful CJT pentru a corecta situaţia

0
DISTRIBUIȚI

blocuri anl miloia

O parte dintre blocurile ANL din Timișoara construite pentru medici rezidenţi sunt ocupate de reprezentanţi ai altor categorii profesionale. La începutul lunii octombrie, consilierul judeţean Dan Poenaru cerea în plenul CJ Timiş să se verifice cine sunt ocupanţii apartamentelor din blocurile care sunt gestionate de Direcţia de Sănătate Publică.

Preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Sorin Grindeanu, a declarat pe tema ANL-urilor că „s-a solicitat un raport pe spaţiile respective şi câţi medici rezidenţi sunt în cele 68 de apartamente.


Trebuie să vă spun din capul locului că nu noi administrăm, ci Direcţia de Sănătate Publică, dar mi-a venit raportul şi din 68 de apartamente 27 nu sunt medici rezidenţi, ci alte cadre medicale în general şi nu numai. Şi arhivari şi chimişti şi asistente medicale. Să ştiţi că este o problemă pentru că numai la Spitalul Judeţean sunt 730 de medici rezidenţi, iar dacă destinaţia acestui bloc a fost pentru medici rezidenţi, cu tot dragul, dar trebuie să fie pentru medici rezidenţi. Eu am primit acest răspuns în urmă cu câteva zile la interpelarea pe care a făcut-o consilierul judeţean în plen. O să cer la Direcţia de Sănătate Publică până la urmă justificarea, pentru că ei administrează. Noi am făcut utilităţile şi aşa mai departe, dar ei administrează, să clarifice situaţia, pentru că nu e normal”.

„Nu e normal ca din 68 de apartamente şi aşa foarte puţine, dacă destinaţia este pentru medici rezidenţi, trebuie să fie pentru medici rezidenţi, nu pentru altceva. O să informez consiliul judeţean şi consilierul care a făcut această interpelare şi o să cerem clarificări din partea administeratorului şi în speţă a Direcţiei de Sănătate Publică. Şi dacă lucrurile stau aşa, eu cred că e bine să sesizăm inclusiv Ministerul Sănătăţii”, a mai spus Grindeanu.

Foto: Arhivă

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.