Biserica tăcerii: locul din Timișoara, unic în vestul țării, în care un...

Biserica tăcerii: locul din Timișoara, unic în vestul țării, în care un preot „de caritate” are grijă de sufletele surdo-muților. Cum se oficiază slujbele fără cuvinte FOTO și VIDEO

1
DISTRIBUIȚI
slujba pentru surdo-muti
În biserica din Piața Sinaia are loc o slujbă pentru surdo-muți.

În subsolul bisericii din Piața Sinaia din Timișoara este o liniște aproape de mormânt. Tăcerea este spartă doar de scârțâitul ușii și de cântecele bisericești care abia se aud de sus. 30 de suflete se află în încăpere, așezate pe scaune. Niciunul dintre oamenii prezenți nu par să fie deranjați de sunete. Asta pentru că nu le aud. Credincioșii privesc cu atenție spre partea din față a paraclistului. Imediat, încep să-și facă cruce, iar preotul ridică mâna dreaptă, cu degetul mare în sus, pe care o coboară apoi ușor pe palma stângă. Este semnul pentru „Amin”.

Timp de aproximativ o oră, preotul Eugen Bendariu încearcă să-i facă pe credincioșii surdo-muți și cu hipoacuzie (n.r. auz slab) să înțeleagă slujba de Liturghie. Aceasta este săvârșită fără clopote sau cântece bisericești. Ci doar cu ajutorul semnelor. Paraclistul din subsolul bisericii din Piața Sinaia a fost special creat pentru credincioșii surdo-muți, în urmă cu 14 ani. Astfel, nu are altar și nici strană.

14686656_1260727833984525_1191485123_n

„Suntem ca într-o familie”

În fiecare duminică, zeci de credincioși surdo-muți se adună în lăcașul de cult. Aici, se simt ca într-o mare familie. Asta pentru că au ajuns să se împrietenească tot venind la slujbe, plus că au cu cine să comunice prin limbajul semnelor. „Persoanele surdo-mute vin în fiecare duminică pentru a participa la slujba de Liturghie, dar mai vin cu un scop. Biserica a devenit pentru ei locul în care se întâlnesc să vorbească, să socializeze. Credincioșii sosesc cu 10-15 minute înainte de începerea slujbei pentru a vorbi cu mine sau între ei, iar după ce Liturghia se termină, se așează la intrarea în paraclist pentru a povesti. Își spun și bune, și rele. E o bucurie pentru ei să vină la biserică. Suntem ca într-o familie”, spune părintele Eugen Bendariu.

Mai mult, credincioșii îl îndrăgesc pe preot, despre care spun că e „cel mai popular părinte”. De altfel, preotul „de caritate” este alături de comunitatea timișorenilor cu deficiențe de auz în cele mai importante momente din viața lor – nuntă, botez, înmormântare sau parastas, le dă un sfat când au nevoie, dar le oferă și sprijinul ori de câte ori poate, cu ajutorul mitropoliei. „Facem pachete cu mâncare, haine pentru copii, rechizite, lemne. Încercăm să le fim alături cum putem. Se tot spune la televizor că biserica nu ajută oamenii. Ba da, îi ajută, doar că nu se laudă atât de mult cu asta”, spune preotul Eugen Bendariu.

Părintele este singurul din vestul țării care săvârșește slujba de Liturghie, și nu numai, în tăcere, doar cu ajutorul semnelor. „Înainte, mergeam la biserică, dar nu înțelegeam nimic din slujbe”, transmite, prin gesturi, Florența Florea, unul din credincioșii surdo-muți.

Înainte de a se ocupa de cei cu deficiențe de auz, Eugen Bendariu a fost diacon, timp de 16 ani, la Catedrala Mitropolitană și apoi la o parohie din Timișoara. În anul 2002, un consilier de la Mitropolie i-a propus să preia comunitatea ortodocșilor surdo-muți din Timișoara, propunere pe care a acceptat-o. Mai ales că Eugen Bendariu cunoștea suferința acestor oameni, mama sa fiind hipoacuzică.

A urmat un curs, timp de șase luni, pentru a învăța limbajul mimico-gestual, dar și limbajul liturgic pentru surdo-muți. Părintele povestește că slujba de Liturghie specială pentru surdo-muți durează doar aproximativ o oră pentru că au fost eliminate cântecele bisericești. Astfel, preotul stă tot timpul cu fața spre credincioși, iar în timp ce folosește limbajul semnelor, rostește cuvintele rar, în șoaptă, astfel încât cei prezenți la slujbă să le citească după mișcarea buzelor.

edi

„Surdo-muții nu cerșesc”

Eugen Bendariu are și un ajutor, în timpul slujbelor.


Și anume, pe Edi, interpretul de la strană, care este hipoacuzic. Preotul povestește că Eduard i-a fost recomandat de o asociație din Timișoara, iar înainte de a lucra în biserica din Piața Sinaia, se ocupa cu comerțul ambulant.

„Înainte de a ajunge în biserică, Edi vindea pixuri și caiete prin restaurantele din Timișoara. Să știți că surdo-muții nu cerșesc. Dacă nu sunt angajați undeva, se ocupă cu comerțul ambulant, îi vedeți că vând diferite obiecte în tren, etc. Surzii sunt la fel de credincioși ca și noi. Și surdo-muții au nevoie de Dumnezeu. Sunt niște oameni extraordinari, săritori, se ajută foarte mult între ei”, povestește preotul timișorean.

Comunitatea credincioșilor surdo-muți din Timișoara numără aproximativ 200 de persoane. În fiecare duminică, la slujba de Liturghie sunt prezenți zeci de oameni, iar la sărbătorile mari, numărul lor depășește 100. Potrivit părintelui Eugen Bendariu, ca să comunice mai ușor, pentru fiecare nume se folosește un semn. Astfel, un deget pus sub bărbie înseamnă „Edi”, iar un deget care atinge buzele – „Fănel”. De altfel, Fănel a fost unul dintre surdo-muții care au făcut parte din comunitatea de credincioși din Timișoara. Însă, acesta a murit în urmă cu 40 de zile, iar în această lună, prietenii acestuia, care vin în biserica din Piața Sinaia, au participat la parastas.

Foto și video: Adi Pîclișan

1 COMENTARIU

  1. INTOTDEAUNA AM FOST IMPRESIONAT DE DECENTA HIPOACUZICILOR…
    ORIUNDE I-AM INTALNIT M-AU IMPRESIONAT PANA LA LACRIMI…
    SI ACUM PORT ACTELE INTR-UN PORTMONEU CUMPARAT IN TREN DE LA UNUL DIN EI.
    FELICIT PE PARINTELE BENDARIU PENTRU TOATA GRIJA PARINTEASCA SI STRADANIA SA DE A TINE SF LITURGHIE IN LIMBAJ MIMICI-GESTUAL PT HIPOACUZICI.
    SA NE AJUTE BUNUL DMNEZEU SA FIM SI OI MILOSTIVI, DUPA CUVANTUL DOMNULUI HRISTOS>MILA VOIESC IAR NU JERTFA.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.