Comisia de etică a Universității de Vest din Timișoara a anunțat când...

Comisia de etică a Universității de Vest din Timișoara a anunțat când dă verdictul în cazul tezei de doctorat a Laurei Codruța Kovesi

1
DISTRIBUIȚI

kovesi-1024x816Comisia de etică a Universității de Vest din Timișoara care analizează teza de doctorat a Laurei Codruța Kovesi, a anunțat va da un verdict.

După acuzele de plagiat formulate de clujenii din cadrul asociației GRAUR au început  verificările, iar cei de la Școala Doctorală a UVT abia la o săptămână după primirea sesizării, au transmis reclamația Comisiei de Etică, iar aceasta a mai avut nevoie de o săptămână ca să se convoace și să înceapă analizele.


”Sesizarea este la Comisia de Etică, iar aceasta analizează. Conform regulamentului, soluționarea se face în 30 de zile de la depunerea sesizării, astfel că vom avea un răspuns din partea comisiei, la mijlocul lunii viitoare”, a declarat Otilia Hedeșan, directoarea Școlii Doctorale a UVT. Verdictul se va da după 10 noiembrie.

Reprezentanții UVT au verificat deja teza de doctorat a Laurei Codruța Kovesi cu unul din cele două soft-uri anti-plagiat pe care le deține instituția. Acum rezultatele trebuie interpretate de un specialist în drept penal. Cel pe care îl are universitatea nu poate fi implocat în acest proces deoarece este cel care a coordonat teza șefei DNA, avocatul Viorel Pașca.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.