Din nou criză de vaccin Hexacima, care protejează bebelușii împotriva a șase...

Din nou criză de vaccin Hexacima, care protejează bebelușii împotriva a șase boli grave, în Timiș. De câte doze ar fi nevoie

0
DISTRIBUIȚI

vaccin

Probleme fără sfârșit în ceea ce privește imunizarea bebelușilor împotriva bolilor grave. Potrivit reprezentanților Direcției de Sănătate Publică Timiș, de aproximativ două săptămâni, vaccinul Hexacima este de negăsit în cabinetele medicilor de familie din județ. Conducerea instituției a solicitat Ministerului Sănătății 22.000 de doze de vaccin, urmând ca o primă tranșă să ajungă în județul Timiș în această lună.

Cât costă în farmacii vaccinul Hexacima

„La noi nu a ajuns vaccinul, așteptăm ordinul de ministru ca să fim chemați, vaccinul este deja în țară, urmează ca în zilele următoare, probabil, să fim anunțați și noi și să ne ducem după el, așteptăm ordinul de ministru.


Dozele sunt repartizate de la minister în funcție de câte doze a primit. Noi am solicitat în jur de 22.000, nu știm câte vom primi. Ultima dată am primit doze de vaccin Hexacima în iulie, dar noi am mai avut în stoc la medicii de familie până la sfârșitul lunii trecute”, ne-a declarat medicul Melania Arion, de la Direcția de Sănătate Publică Timiș.

Între timp, unele mămici din județul Timiș au cumpărat vaccinul cu bani din propriul buzunar. Astfel, de pe un grup creat pe Facebook aflăm că, în farmacii, prețul unui vaccin este de aproximativ 280 lei.

Vaccinul Hexacima protejează bebelușii împotriva a șase boli grave.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.