EXCLUSIV Ion Răducanu, anunț bombă: „Nu mai candidez. Mă retrag din politică”....

EXCLUSIV Ion Răducanu, anunț bombă: „Nu mai candidez. Mă retrag din politică”. Vezi cum motivează UPDATE Și Titu Bojin a renunțat la alegeri

4
DISTRIBUIȚI

ion raducanu pmp (8)

Ion Răducanu, cel care conduce filiala Timiș a Partidului Mișcarea Populară și este liderul deputaților PMP, a declarat, în urmă cu câteva minute, în exclusivitate pentru PRESSALERT.ro, că nu va mai candida și că se retrage din politică.

”Am decis după discuția din această seară cu președintele Traian Băsescu – nu mai candidez. Mă retrag din politică la sfârșitul actualului mandat de deputat. Nu o să mai fiu primul pe lista PMP Timiș pentru Camera Deputaților la alegerile din decembrie. Am cedat împuternicirea pe care o aveam de coordonare a celor două filiale din Timiș ale UNPR și PMP până la finalizarea fuziunii.


Demisia mea vine din cauza faptului că m-am angajat că se va respecta principiul parității în privința listelor și acest lucru nu s-a întâmplat. O să facă Roxana Iliescu, Dugulescu, listele acum, nu știu. Mă retrag din politică la sfârșitul acestui mandat. Sunt dezămăgit”, a declarat Ion Răducanu.

UPDATE Dacă Răducanu a lăsat liberă prima poziție a PMP Timiș pentru Camera Deputaților, din lista oficială pentru alegerile parlamentare din decembrie va mai lipsi un alt nume „greu” din Partidul Mișcarea Populară, Titu Bojin, primul nume pe lista pentru Senat. „Nu mai candidez. Eu m-am retras înainte să se retragă domnul Răducanu. Voi rămâne consilier județean și voi ajuta partidul în campanie atât cât se poate”, a declarat Titu Bojin pentru PRESSALERT.ro.

4 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.