figure id="attachment_249580" aria-describedby="caption-attachment-249580" style="width: 500px" class="wp-caption aligncenter">
Casa aflată pe strada Eugeniu de Savoya nr. 24 a fost ridicată în anul 1817 și se află pe locul vechii porți Forforosa, cea pe care prințul Eugeniu de Savoya intrase în cetatea Timișoarei la 18 octombrie 1716, acoperit de glorie.
În amintirea acelui memorabil eveniment din istoria cetății, clădirea cu două caturi a fost numită „Casa Prinţul Eugen”, iar un medalion aflat deasupra intrării în clădire, realizat din stuc, înfățișa vechea poartă a cetății otomane care se aflase în acel loc și îl menționează pe prințul Eugen, cuceritorul cetății.
Inscripții greșite și lacunare
Casa păstrează multe elemente originale, dar a ajuns într-o stare avansată de degradare, iar medalionul aflat deasupra porții, cu valoare de document istoric, s-a deteriorat și el din cauză că, la începutul anilor ’70, a fost acoperit cu sticlă montată într-un cadru de cornier, în condiții de conservare cu totul improprii. Cu timpul, sticla a devenit aproape opacă din cauza murdăriei și nu se mai știa ce se află sub ea. Tot atunci, pe casa respectivă a fost monată o placă pe care sunt consemnate inexact evenimentele petrecute în respectivul loc, aceasta fiind și greșit numită “Casa prințului Eugen”. Eugeniu de Savoya nu a locuit niciodată în respectiva casă, aceasta fiind construită la 101 ani după intrarea prințului în cetate și la 81 de ani după moartea sa.
Proiectul de reabilitare a centrului istoric finalizat la începutul acestei veri prevedea montarea unei plăci speciale în dreptul casei, „cu informații sau imagini despre poarta Forforosa”, dar constructorii au trecut pe plăcuța de bronz încrustată în pavaj doar inscripțiile „Poarta Forforosa” și „Prințul Eugen”.
Tainele unui document istoric
În acest an, la aniversarea celor trei veacuri care s-au scurs de la cucerirea cetății Timișoarei de către armatele imperiale, marcând începutul unei noi epoci de dezvoltare a orașului, Muzeul Banatului a decis să restaureze medalionul care reprezintă poarta Forforosa. Acesta a fost demontat de restauratorul Ion Oprescu și dus la muzeu pentru a fi reconstituit și conservat. Acest element decorativ fusese realizat la fața locului, din var și nisip, iar după ce s-a întărit a fost acoperit cu un grund care să permită fixarea pigmentului.
Ion Oprescu este de părere că imaginea care reprezintă poarta Forforosa a fost realizată la câteva decenii după construcția casei, deoarece, la demontarea medalionului, a descoperit un element baroc original, de la începutul secolului al XIX-lea, care fusese acoperit de stuc. A putut stabili, de asemenea, că inițial imaginea a fost pictată cu culori obținute din oxizi naturali, ulterior fiind repictată în ulei. În urma curățării medalionului a fost descoperit și un text mai vechi, scris cu litere gotice, care îl amintește pe prințul Eugen și victoria din 1716.
Medalion restaurat
După ce a stat acoperit mai bine de patru decenii, stucul din care e lucrat medalionul nu a mai putut absorbi umiditatea necesară, s-a uscat și a devenit sfărămicios și plin de fisuri, astfel încât demontarea sa a fost extrem de dificilă. „Inițial a fost necesară o conservare la fața locului. Am impregnat mortarul cu o baie de lapte de var, un liant de bază, l-am amprentat apoi cu cauciuc siliconic, l-am pus pe un pat de nisip, apoi am trecut la asamblarea părților și la completarea bucăților lipsă”, povestește restauratorul timișorean.
A urmat conservarea și izolarea medalionului, pentru a nu fi atacat pigmentul, după care s-au aplicat, cu pensula, două straturi de cauciuc. Acesta va fi scos după ce lucrarea restaurată va fi așezată pe un pat de ipsos și pânză de sac, iar pe negativ se va reface întreg medalionul. Copia, care va reproduce cu exactitate originalul, va fi așezată pe vechiul amplasament după ce casa va fi refăcută, iar originalul va fi expus în muzeu.
În această după-amiază, la ora 17.00, la „Casa prințul Eugen”, prezentată în mod eronat în programul aniversar alcătuit de Primăria Timișoara drept „clădire cu două etaje” și „casa în care a locuit prințul Eugeniu de Savoya”, vor fi dezvelite două plăcuțe comemorative.
Surse foto: Adrian Pîclișan, Milan Sepețan, Codruța Oprean, art-historia.blogspot.ro, prinz-eugen.ro